Deputatul PNL Florin Roman a publicat pe contul personal de Facebook o variantă reinterpretată a tradiționalului „Plugușor”. Personaje principale sunt membrii cabinetului Orban.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Eu obişnuiesc să fac, la sfârşit de an, un pluguşor politic şi cred că e momentul, la final de an, să ne mai şi destindem, să zâmbim şi cei care au curiozitatea să-l citească, să o facă cu înţelegerea că e un pluguşor în care vrem să mai destindem feţele oamenilor, să mai zâmbim.
E o plăcere de-a mea, încerc să încropesc nişte versuri, nişte rime astfel încât să vorbesc, am vorbit, practic, despre activitatea miniştrilor.
Mie mi-a plăcut strofa: «Violeta nu-i Budăi şi nu dă cu zurgălăi, mânecile ea şi-a suflecat, calculează pensiile cu cap». Sau: «Oros nu mai plimbă oaia ca să-l supere pe Daea, dă subvenţii, bani la greu, fermierii zic e OK».
N-am uitat de nimeni, l-am pomenit şi pe Predoiu: «Predoiu dă cu piatra-n apă, de Secţia Specială ne scapă, Vela e un om serios, interlopilor le-a ajuns cuţitul la os».
Unii au luat ca şi un pluguşor normal, alţii s-au supărat, aşa e întotdeauna, pe conturile de socializare ale politicienilor unii apreciază, alţii de înjură. Asta-i viaţa”, a declarat deputatul PNL, într-o intervenţie telefonică la Digi24.
Întrebat ce reacţie crede că vor avea cei de la PSD după publicarea pluguşorului, Florin Roman a răspuns: „Eu sper să o vadă ca pe o glumă, ca pe un pluguşor, pentru că dacă luăm totul foarte în serios înseamnă că ducem totul în absurd”.
„Mi-aţi dat o idee, poate o să compun un pluguşor şi pentru alegerile anticipate”, a mai spus deputatul PNL, întrebat de ce nu a inclus şi o strofă legată de alegerile anticipate.