„Prin această Petiție, deschisă de către PNȚCD, singurul partid monarhist, dorim sensibilizarea Majestății Sale, pentru reanalizarea și revenirea asupra deciziei luate. Tocmai acum, când nădejdea în monarhia constituțională a crescut într-un val fără precedent, revenirea asupra deciziei este imperios necesară, pentru ca dezamăgirea să nu se instaleze în sufletul românilor”, se arată în îndemnul petiției.
Liderii PNŢCD vor să îl roage şi pe Principele Radu să li se alăture în acest demers.
Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD: „Sper ca în câteva săptămâni această petiţie să înregistreze cel puţin 50.000-100.000 de semnături. Comportamentul public al prinţului a fost fără reproş. Nu ştim şi nu ni s-a explicat care au fost motivele atât de grave pentru a se ajunge la o asemenea decizie.”
Ioan Luca Vlad, consilierul Casei Regale: „Cred că Majestatea Sa, la 94 de ani, și cu cel puțin 70 de ani de experiență politică, nu trebuie să dea mai multe detalii atunci când cele două mesaje sunt perfect compatibile și spun același lucru. Există un clivaj între dorinţele şi idealurile lui Nicolae şi ceea ce presupune a fi membru activ al Familiei Regale. Această decizie a venit după o lungă chibzuință, după zile de discuții, după consultări și nu a fost o decizie luată cu inima ușoară.”
Prinţul Nicolae a acceptat decizia.
„Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine”, se arată într-un comunicat al lui Nicolae Mihai Medforth Mills.