PNL, replică pentru PSD, care a cerut demisia Ralucăi Turcan în scandalul azilelor groazei: „Doamna ministru nu pleacă de la Cultură”

Data actualizării: Data publicării:
Deputatul PNL Raluca Turcan vorbeşte la o conferinţă organizată la sediul Inspectiei Muncii, in Bucuresti, pe 27 august 2021.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, . Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a respins luni cererea formulată de purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, ca şi ministrul Culturii, Raluca Turcan, fiind una din persoanele care au avizat azile ale groazei când era ministru al muncii, să-și dea demisia.

PNL nu are motive să ceară vreunui liberal demisia, nu există implicaţii de natură legală, morală sau politică, afirmă Ionuț Stroe.

„În acest caz, am avut o demisie firească şi una voluntară. Singurele demisii fireşti au fost cele ale miniştrilor şi responsabililor care au avut legătură cu ororile din azilele groazei. PNL nu are motive pentru a cere vreunui liberal o demisie firească şi voluntară, deoarece nu există implicaţii de natură legală, morală sau politică. Dacă va fi cazul, vom decide singuri, nu e cazul să ne ceară partenerii”, a declarat Ionuţ Stroe pentru News.ro.

El a mai arătat că, „aşa cum nici noi nu am interferat în actul politic al PSD, le cerem colegilor să se concentreze în continuare asupra deciziilor fireşti şi voluntare care trebuie luate pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete”.

„Înţelegem dorinţa PSD de a relativiza vinovăţiile şi de a le împărţi cu noi, ca buni parteneri de guvernare, dar suntem convinşi că această tactică este una greşită, care potenţează un discurs generalist care, în final, se va întoarce împotriva ambelor partide”, a mai precizat Ionuţ Stroe.

„Doamna Turcan nu pleacă de la Cultură”

Întrebat cum comentează declaraţiile purtătorului de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, Stroe a spus: „Eu înţeleg că domnului Romaşcanu îi e dor de un post în Guvern, dar poate să stea liniştit, doamna ministru Turcan nu pleacă de la Cultură”.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat luni că şi Raluca Turcan, fiind una din persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate, pentru că este un gest de demnitate politică. Domnul Budăi a înţeles să îşi dea demisia de onoare, doamna Turcan nu, a mai spus Romaşcanu, arătând că în şedinţa a fost menţionat ca şi alţii care sunt în zona de decizie politică şi administrativă, care au avut impact asupra desfăşurării activităţii în aceste azile, ar trebui să facă un pas în spate”.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat luni că şi Raluca Turcan, fiind una dintre persoanele care au avizat „azile ale groazei”, ar trebui să facă un pas în spate, pentru că este un gest de demnitate politică.

„În plan politic, domnul Budăi şi doamna Firea şi-au făcut analizele şi au decis să îşi dea demisia de onoare. Cred că şi doamna Turcan, fiind una din persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate, este un gest de demnitate politică. Nu o acuz pe doamna Turcan că ar fi făcut ceva direct, care să influenţeze direct activitatea acelor aşezăminte, dar şi-a asumat să avizeze un azil care s-a dovedit al groazei la sfârşit”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD, după şedinţa conducerii partidului, întrebat dacă şi ministrul Culturii, Raluca Turcan, ar trebui să demisioneze. 

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri