Co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, nu crede că tehnocraţii sunt soluţia pentru România. Liberalul consideră că soluţia tehnocrată a fost ce trebuia după tragedia din Colectiv, dar că momentul a trecut. Din iarnă, România trebuie să aibă un guvern politic, este concluzia lui Vasile Blaga.
„Guvernul tehnocrat a fost o necesitate, nu puteam noi, PNL, să venim la putere călcând pe cadavre. Pe de altă parte, şi guvernul tehnocrat îşi arată limitele. Pe de-o parte un PSD pe care lucrul acesta nu-l interesează pentru că are un electorat captiv, pe de altă parte nişte albă ca zăpada, niste oameni care spun că totu-i o apă şi-un pământ, ei sunt salvarea naţiunii, dar nimeni nu ştie cu ce s-au ocupat până acum. Tocmai de aceea suntem atacaţi din toate părţile, şi de PSD, şi de ceilalţi care se cred iacobinii politicii”, a spus Vasile Blaga.
De asemenea, joi, co-președintele PNL Alina Gorghiu l-a criticat pe Dacian Cioloș pentru că nu l-a demis pe secretarul de stat Gabriel Biriș.
„Demisia de astăzi a lui Gabriel Biriş scapă destul de ieftin Ministetul Finanţelor de cea mai urâtă criză de imagine în care a fost băgat acest Guvern în apropierea finalului său de mandat. Pentru aceeia care l-am susţinut, am fost puşi într-o mare dificultate. Dar răspunsul e simplu: în locul premierului il demiteam pe Biriş de ieri, nu stăteam inca 24 de ore să aştept", scrie Gorghiu.
Liderul PNL a mai subliniat că acelaşi sfat este valabil şi pentru ministrul de Finanţe, Anca Dragu, care vorbea zilele trecute de un nou proiect de modificare a Codului fiscal.
„Ca sa amintim unora: mandatul lor este de încă patru luni şi nu pot face prin ordonanţă ce trebuie să facă un parlament legitim ales", a mai scris Gorghiu.