PNL cere demisia Avocatului Poporului: S-a transformat în avocatul unui politician condamnat
Data publicării:
Liberalii cer demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, acuzându-l că a devenit apărătorul „unor interese private ale unui politician condamnat”, şi spun că majoritatea PSD-ALDE are ca scop „ocuparea statului”, scrie News.ro.
„PNL cere demisia lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului, care a abandonat rolul, misiunea şi atribuţiile instituţiei pe care o conduce şi probează, nu pentru prima oară, lipsa profesionalismului necesar demnităţii pe care ratează să o reprezinte cu onoare şi ştiinţă de carte”, spune prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, într-un comunicat de presă.
El se declară „încrezător” că judecătorii Curţii Constituţionale vor respecta legea şi vor respinge contestaţia Avocatului Poporului.
„Demisia sa este un minim act de reparaţie morală pentru interesele publice, după care dl Ciorbea poate deveni avocat cu simbrie al dlui Dragnea”, mai spune Predoiu.
Un mesaj similar l-a transmis şi prim-vicepreşedintele PNL Cristian Buşoi.
„Aşa cum este acum, legat la sediul PSD, Avocatul Poporului nu mai are nicio logică instituţională, în afară de a-i asigura o funcţie călduţă dlui Ciorbea care să-şi servească în continuare şeful - pe Liviu Dragnea. Este cazul ca dnul Ciorbea să-şi depună mandatul, pentru că nu reprezintă instituţia în fruntea căruia se află, ci tocmai contrariul rolului pe care trebuie să-l aibă Avocatul Poporului”, spune Buşoi, într-un comunicat de presă.