Pliante false cu sigla USR-PLUS, împărțite de tineri de la PNL. Reacția lui Dacian Cioloș

Data publicării:
ciolos digi24

Dacian Cioloș, președintele PLUS, a spus vineri dimineață că gestul președintelui filialei Cluj-Napoca a Tineretului Naţional Liberal de a împărți pliante „otrăvite” cu sigla Alianţei USR-PLUS şi citate false este „descalificant”. Fostul premier a cerut măsuri din partea conducerii PNL.

Există suspiciuni că doi membri din conducerea Tineretului Liberal din Cluj au împărțit pliante mincinoase în numele Alianței 2020 USR PLUS. Am văzut imaginile cu cei suspectați de această acțiune descalificantă și este evident că știau foarte bine ce fac”, afirmă Cioloș, vineri, pe pagina de Facebook.

„Îi rog pe cei din conducerea PNL să verifice și să infirme că cele două persoane ar fi membri ai partidului sau că participau la o activitate oficială de partid. Respectăm electoratul liberal, avem același inamic politic. Nu trebuie să rămână nicio umbră de îndoială în legătură cu un gest reprobabil și dezonorant politic, indiferent cine l-ar fi făcut”, adaugă președintele PLUS.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri