Pintea: 10% din angajați vor avea venituri mai mici. Managerii să compenseze din banii spitalelor

Data actualizării: Data publicării:
sorina pintea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, recunoaște că, în urma aplicării Legii salarizării unitare, aproximativ 10% dintre angajații din sistemul sanitar nu vor beneficia de creșteri salariale, ci, dimpotrivă, vor încasa mai puțini bani. Ministrul spune, însă, că managerii spitalelor au posibilitatea legală să compenseze pierderile la salariu din veniturile spitalelor pe care le conduc. Pintea nu a precizat, însă, dacă această compensare se poate face fără afectarea pacienților.

„Noi aplicăm în acest moment o lege. Legea salarizării spune că se majorează salariile de încadrare și sporurile se plafonează la 30% pe ordonator principal de credite. Deci, practic, această aplicare a regulamentului (privind sporurile - n.r.) trebuie să respecte legea. Există anumite categorii de salariați ale căror venituri scad în urma aplicării Legii salarizării, pentru că aceste categorii de salariați nu beneficiază de creşterea salariului de încadrare până în 2022, așa cum beneficiază medicii și asistentele medicale”, a declarat, vineri, ministrul Sănătății.

Întrebată care ar fi soluția pentru ca angajații din Sănătate să nu piardă bani, Sorina Pintea a răspuns: „Pentru ca aceste pierderi să fie acoperite față de nivelul lunii februarie, există în lege o prevedere care spune că spitalele pot acorda stimulente în limita a două salarii minime brute pe țară, pentru fiecare angajat, pe lună. Poate fi aplicată pentru a compensa aceste pierderi de venituri care există la anumite categorii, respectiv la personalul auxiliar”

Întrebată dacă managerii de spitale au bani pentru aceste compensații, ministrul Sănătății a sugerat că, dacă se dorește, se pot găsi bani, fără a detalia însă dacă o astfel de măsură i-ar putea afecta pe pacienții.

Fiind fost manager de spital, pot să vă spun că există această posibilitate (...) Sunt și greșeli de management, de interpretare a legii. În acest moment nu pot să fac o evaluare exactă, fiecare ce bani are. Eu spun că pot să aplice o lege care este în vigoare, ca să poată compensa niște pierderi de venituri (...) Este vorba de a se gospodări fiecare”, a declarat Pintea.

Întrebată câți angajați din sistem vor lua mai puțini bani pe luna martie, ministrul a răspuns: „Aproximativ 10% din sistemul sanitar. Nu aș putea să vă dau un număr exact”.

La sfârșitul lunii februarie, atât ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, cât și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, vorbeau despre creșterile de salarii din sistemul sanitar.

„Este vorba de absolut toţi medicii şi toate asistentele care urcă pe grilă din 2022 direct, începând de mâine, vă vom transmite salariile ca să vedeţi despre ce este vorba. Pot să va spun că un medic primar, de exemplu, de la 4.000 de lei ajunge la 15.000 de lei, la care se adaugă în mod evident vechimea şi celelalte sporuri de care beneficiază. În sistemul de sănătate, salariile chiar vor fi foarte mari şi ne-am bucurat să constatăm că încă de anul trecut s-a redus exodul medicilor cu 40% doar pe promisiunea că vor creşte salariile”, a spus ministrul Vasilescu.

La rândul său, Sorina Pintea declara că nu vor exista scăderi salariale în rândul medicilor. În anunțul făcut pe 8 februarie, demnitarul declara că salariul lunar al unui medic legist, de exemplu, va ajunge și la 4.000 de euro, iar toate lefurile din Sănătate vor crește.

Pintea preciza că ar exista probleme doar pentru 3% din angajații din subordinea Ministerului, „dar nu au probleme mari”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...