Parlamentul sfidează ANI și Justiția, Petre Roman redevine deputat
Petre Roman îşi reia mandatul de deputat întrerupt anul trecut după ce Agenţia Naţională de Integritate a constatat că este în incompatibilitate. Colegii săi l-au reprimit astăzi în mijlocul lor, după un vot aproape în unanimitate. Iar Petre Roman a obţinut şi ceva în plus: aproape 90.000 de lei, valoarea indemnizaţiilor pe care ar fi trebuit să le încaseze cât a stat pe tuşă. Petre Roman spune că va cere banii nu Camerei Deputaţilor, ci direct celor vinovaţi pentru suspendarea mandatului său.
Petre Roman se poate întoarce la muncă chiar de săptămâna viitoare. Votul în plenul Camerei Deputaţilor a fost covârşitor: 216 voturi pentru şi doar o abţinere. 90.000 de lei are de recuperat Petre Roman.
Petre Roman: Nu mă întorc pentru această recuperare, nu mă întorc împotriva parlamentului. Dacă o dac împotriva celor care au comis abuzul.
Reporter: Cine a comis abuzul, domnule Petre Roman? Agenţia Naţională de Integritate?
Petre Roman: Da
Un alt vinovat ar fi, în opinia lui Petre Roman, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Liberalul se gândeşte acum să-i facă plângere penală.
Valeriu Zgonea: „Preşedintele Camerei ia act, el nu votează, şi nici plenul, răspunderea este colectivă”.
Alina Gorghiu: „Când un cetăţean greşeşte mereu plăteşte, când o instituţie cum e parlamentul României greşeşte are obligaţia să-şi recunoască greşeala şi să repună în drepturi omul pe care l-a prejudiciat”.
Decizia luată de deputaţi este criticată de Agenția Națională de Integritate.
"Hotărârea adoptată de plenul Camerei Deputaților cu privire la Petre Roman este abuzivă, de vreme ce starea acestuia de incompatibilitate a rămas definitivă o dată cu respingerea ca neîntemeiată, de către Tribunalul București, a cererii de reexaminare formulată de acesta. Mai mult decât atât, decizia este una nelegală.", se arată într-un comunicat de presă.
Deşi mai are doar două luni de mandat, Petre Roman are planuri mari.
Reporter: Veţi candida din nou?
Petre Roman: Da.
Camera Deputaţilor a invalidat mandatul lui Petre Roman în februarie 2015. După ce ANI a constatat că este în onflict de interese pentru că deţinea, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată. Între timp, Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate. Hotărârea a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar o decizie definitivă în acest caz va fi luată pe 12 octombrie.
"Agenţia Naţională de Integritate consideră că hotărârea adoptată prin vot de plenul Camerei Deputaților cu privire la Petre Roman este abuzivă, de vreme ce starea acestuia de incompatibilitate a rămas definitivă odată cu respingerea ca neîntemeiată, de către Tribunalul București, a cererii de reexaminare formulată de acesta. Mai mult decât atât, decizia este una nelegală.", a transmis ANI.
Conflictul Roman-ANI datează din martie 2014 și până acum s-au consumat mai multe episoade în instanță. O decizie definitivă în acest caz nu există încă, deoarece verdictul Curții de Apel din aprilie 2016, care i-a dat câștig de cauză fostului premier, a fost contestat de Agenția Națională de Integritate.
Momente importante
În martie 2014, inspectorii de integritate îl declară incompatibil pe Petre Roman, deoarece deținea, simultan, funcția de deputat și calitatea de persoană fizică autorizată. Câteva luni mai târziu (în ianuarie 2015), ANI constată că raportul de evaluare nu a fost atacat de parlamentar la Curtea de Apel București, drept pentru care anunță că raportul a rămas definitiv și solicită Camerei Deputaților să aplice acestuia sancțiunea revocării mandatului. La sancțiune se adăuga și interdicția de a mai ocupa vreo funcție sau demnitate publică numită sau aleasă timp de trei ani.
În prima fază, deputații încearcă să amâne luarea unei decizii în privința colegului de la PNL, care susține în fața plenului că ar fi contestat raportul ANI. Ulterior, sub spectrul amendării de către ANI, deputații i-au act, pe 9 februarie 2015, de încetarea mandatului de parlamentar al lui Petre Roman și vacantarea locului de deputat.
Liberalul contestase într-adevăr raportul de evaluare al ANI, dar nu la Curtea de Apel, ci, în mod greșit, la Tribunalul București.
La aproape un an de la pierderea mandatului, Petre Roman obține câștig de cauză la Curtea de Apel București. În timp ce ANI depune recurs împotriva verdictului, la Înalta Curte de Casație și Justiție, fostul premier se grăbește să ceară conducerii Camerei Deputaților repunerea sa în drepturi. Mai mult, într-o scrisoare trimisă în luna iunie Biroului Permanent al Camerei Deputaților, Roman vorbește de un abuz pe care l-ar fi comis, în cazul său, fostul președinte al Camerei, Valeriu Zgonea.
Ce spune ANI
Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate susțin că decizia favorabilă pe care Petre Roman a primit-o la Curtea de Apel București nu înlătură starea de incompatibilitate constatată, drept pentru care solicitarea acestuia de reluare a mandatului nu ar fi întemeiată. „Sentința Curții de Apel București este una nedefinitivă, având în vedere formularea recursului de către ANI, opinăm în sensul în care starea de incompatibilitate a domnului Petre Roman este una ce nu a fost infirmată în mod irevocabil, astfel că solicitarea domniei sale, prin raportare la sentința instanței de fond, este una nelegală”, se arată într-un document trimis de ANI Camerei Deputaților.
„S-ar crea un precedent periculos. Ar însemna că toți deputații care și-au pierdut mandatul din motive de incompatibilitate pot cere repunerea în drepturi”, au explicat, pentru digi24.ro, surse din conducerea ANI.
Chestor: „Este un vid legislativ”
Liberalii și-ar dori cât mai repede repunerea în drepturi a lui Petre Roman, dar spun că social-democrații tot amână punerea subiectului pe ordinea de zi. „Este o problemă de vid legislativ, pe care cei care conduc Camera Deputaților nu știu cum să o rezolve. Prin votul Camerei Deputaților, Petre Roman și-a pierdut mandatul, după care instanța (Curtea de Apel București - n.r.) a hotărât repunerea în funcție. Problema este că nu există o lege care să spună ce se întâmplă după ce ai pierdut mandatul. Cum îl redobândești? Pentru că un mandat poate fi dobândit, pe lege, numai în urma alegerilor”, a declarat, pentru digi24.ro, deputatul PNL George Ionescu, chestor al Camerei Deputaților.
Întrebat ce se va întîmpla dacă Roman își reia acum mandatul, iar Înalta Curte de Casație și Justiție decide, peste câteva luni, că ANI a avut dreptate, parlamentarul PNL a precizat că fostul premier își va pierde iar mandatul. Doar că, atenție, actuala legislatură se termină peste circa trei luni.
Oricum, dacă își va relua mandatul de deputatul, sub argumentul că revocarea din februarie 2015 a fost nelegală, sunt șanse mari ca Petre Roman să solicite și să și primească indemnizațiile aferente lunilor scurse după februarie 2015.
- Etichete:
- petre roman
- ani
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News