„Ceea ce Sorin Oprescu cere înseamnă 'mai stați 30 de zile`, timp în care 40 de persoane sunt mușcate zilnic, deci 1.200 de persoane”, și în care s-ar putea petrece o nouă tragedie, a spus Mihai Atănăsoaei.
El a adăugat că referendumul, care va costa patru milioane de lei, nu are valoare juridică.
„Sorin Oprescu declara aseară că știe că 95% dintre bucureșteni susțin eutanasierea. Dacă a știut acest lucru, în tot acest timp, de ce nu a făcut nimic? De ce a blocat alături de USL, anul trecut, legea la Curtea Constituțională? De ce vrea Sorin Oprescu un referendum astăzi? Pentru ca bucureștenii să-i confirme incompetența?”, a spus Mihai Atănăsoaei.
Acesta a precizat că PDL București cere „cu fermitate” demisia lui Sorin Oprescu . „Plecarea lui Sorin Oprescu nu ar putea îndrepta trecutul, dar ar putea preveni alte tragedii”, a spus Mihai Atănăsoaei.
Dacă Sorin Oprescu nu demisionează și insistă cu un referendum „inutil”, „PDL București cere ca pe buletinul de vot la acest referendum să fie trecută și următoarea întrebare: Sunteți de acord cu demiterea lui Sorin Oprescu din funcția de primar general al Capitalei”, a adăugat fostul prefect.
Sorin Oprescu a anunţat, miercuri, organizarea un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi. Referendumul ar putea avea loc în ultima duminică din luna septembrie sau în prima duminică din octombrie.
Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2. Fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.