Preşedintele de onoare al PNL spune că, potrivit statutului, PNL nu poate renunţa la nume şi tradiţie, iar democrat-liberalii nu vor nici ei să renunţe la identitate. Vasile Blaga afirmă însă că fuziunea este posibilă, dar va fi un proces de lungă durată. Până atunci, PDL şi PNL vor funcţiona ca alianţă electorală.
„Procesul de fuziune merge în forță mai departe. Noi, PNL, vom avea un singur candidat desemnat pentru prezidențiale până la mijlocul lunii”, a declarat Klaus Iohannis, liderul PNL.
„Până la 1 august cele două partide vor avea desemnat candidatul unic la președinție”, a confirmat Vasile Blaga, liderul PDL.
Mircea Ionescu Quintus, președintele de onoare al PDL, atrăgea atențuia că fuziunea cu PDL este greu de realizat, pentru că cel care fuzionează își pierde, în mod firesc, identitatea. „Dacă două partide care vor să fuzioneze nu renunță niciunul la identitate, singura soluție de împreunare, de colaborare e alianța”, a spus președintele de onoare al PNL.
Întrebat care este mai utilă, o fuziune sau o alianță, fostul președinte al PNL Crin Antonescu a declarat că trebuie făcute toate eforturile rezonabile pentru a face o fuziune. „Nu văd nimic care să împiedice acest proces”, a adăugat Crin Antonescu.
Vasile Blaga, liderul PDL, a precizat: „Fuziunea nu depinde de noi, ci de procesul din justiție, care e complicat. Cele două partide vor merge într-o alianță electorală, la momentul potrivit vă vom spune și numele și forma sub care vom candida”, a anunțat Vasile Blaga.