Paul Stănescu și-a pus semnătura pe un aviz cerut de Nicușor Oacă. Ce explicații are senatorul PSD

Data actualizării: Data publicării:
Paul Stănescu, secretarul general al PSD, gesticuleaza
Paul Stănescu, secretarul general al PSD. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Sunt sau nu legături între poliție și interlopi din Olt? Dar între politicienii din județ și clanurile de acolo? Jurnaliștii caută dovezi. Jurnalista Sorina Matei a publicat pe pagina sa de Facebook un document din care reiese că, în 2013, omul de afaceri Nicușor Oacă, bănuit că ar conduce o rețea de interlopi în Caracal, a primit aviz de la Consiliul Județean Olt pentru construirea unui parc fotovoltaic. La acea vreme, instituția era condusă de actualul senator PSD Paul Stănescu. În replică, parlamentarul spune că avizul a fost dat în urma unei analize făcute de o comisie tehnică și că semnătura sa pe documentul respectiv este una de reprezentare.

Niciodată nu am avut legătură sau să cunosc vreun membru sau un șef al unei grupări infracționale, un clan interlop, niciodată nu am discutat cu asemenea oameni. Știm cu toții că există. Se cunoaște existența unor rețele, toată lumea bănuiește. Nu avem informațiile necesare”, a declarat Paul Stănescu, senator PSD, la Antena 3.

Liderul politic e contrazis însă de un document publicat de jurnalista Sorina Matei. Acum șase ani, controversatul om de afaceri din zonă Nicușor Oacă primea avizul necesar pentru a construi un parc fotovoltaic pe un teren de 17 hectare de lângă Caracal. Instituția care a eliberat avizul, Consiliul Județean Olt, era condusă la acea vreme chiar de Paul Stăînescu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Am terenuri închiriate: un parc fotovoltaic, aproximativ 30 de ha de intravilan. Spații închiriate: unul de piese auto, un salon de înfrumusețare. Am din ce să trăiesc. Numai din terenul fotovoltaic câștig 1,5 mld pe an, lei vechi, 150 mii lei”, explica zilele trecute, pentru Digi24, omul de afaceriu Nicușor Oacă.

Întrebat dacă produce energie pentru sistemul național, Nicușor Oacă a spus că nu, terenul e închiriat pentru parcul fotovoltaic și lui i se plătește chiria.

Senatorul Paul Stănescu a reacționat, printr-un comunicat de presă, în care respinge acuzațiile jurnalistei Sorina Matei.

Semnătura mea este una de reprezentare, în fața mea vin documente, nu persoane, pe care le semnez numai în condițiile în care întrunesc toate criteriile de acordare. Acest aviz a fost dat în aceleași condiții pe care le-au întrunit toate celelalte 48 documentații care au avut ca obiect - construire centrale fotovoltaice în județul Olt, emise pâna în prezent”, spune senatorul PSD într-un comunicat.

Subiectul relației politicieni-interlopi vine în contextul în care Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a cerut ca toți parlamentarii de Olt să fie audiați în legătură cu acest subiect.

Am suficiente informații să cred că membri ai Parlamentului din Olt, politicieni din Olt, primari sau alte autorități - dețin informații, nu pot lansa acuzații, dar dețin informații - cu privire la rețelele din județ, din punctul nostru de vedere, și în cazul Alexandrei, și al altor fete fiind vorba de rețele bine organizate, și nu de criminali în serie și atât, de rețele care acționează nu doar în ceea ce privește traficul de carne vie, ci sunt conectate și la instituții publice din Olt, instituții care finanțează aceste rețele”, spunea zilele trecute unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei