Parlamentul a aprobat constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei

Data publicării:
Parlamentul-Romaniei
Parlamentarii au aprobat constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României. FOTO: Inquam Photos / Ocatv Ganea

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, luni, cu 309 de voturi "pentru" şi cinci "împotrivă", constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României, sub conducerea Franţei, informează Agerpres.

"Găzduirea de către România a unuia dintre cele patru Grupuri de Luptă Aliate pe teritoriul naţional va demonstra unitatea Alianţei şi va contribui semnificativ la o integrare a structurilor operaţionale ale Armatei Române cu forţele aliate, va duce la creşterea coeziunii şi întărirea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei şi, nu în ultimul rând, va întări parteneriatul strategic cu Franţa şi va îmbunătăţi relaţiile cu Belgia şi Ţările de Jos", se arată în scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis, prin care a solicitat Parlamentului să aprobe constituirea acestei structuri.

Potrivit documentului, intenţia de a înfiinţa patru noi Grupuri de luptă în Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria a fost anunţată la Summitul extraordinar extraordinar al NATO de la Bruxelles din martie 2022, în contextul declanşării de către Federaţia Rusă a invaziei armate în Ucraina şi a generării unei situaţii de securitate deosebite în regiune, ca parte a măsurilor aliate de întărire a posturii de descurajare şi apărare pe termen mediu şi lung. În aceste condiţii, Franţa şi-a exprimat intenţia de prelua rolul de naţiune-cadru a structurii de pe teritoriul României.

"Declanşarea invaziei armate a Ucrainei de către Federaţia Rusă ne obligă să gestionăm o situaţie de securitate deosebită în regiune, atât pentru ţara noastră, cât şi pentru regiunea euro-atlantică, cu accent pe statele membre NATO din Flancul estic", a explicat şeful statului.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri