Parlamentul a adoptat legea PSD care prevede spor de 30% pentru medicii implicați în lupta COVID și pensie pentru copiii celor decedați

Data actualizării: Data publicării:
coronavirus
Foto: Guliver / Getty Images

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, joi, proiectul de lege inițiat de PSD pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni împotriva COVID-19, cu 312 voturi "pentru" şi 4 abţineri. Proiectul reglementează acordarea unor drepturi acestor angajaţi, precum şi urmaşilor celor care au decedat din cauza îmbolnăvirii cu coronavirus, potrivit Agerpres.

Prin personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se înţelege personalul de specialitate medico-sanitar şi personalul auxiliar sanitar din unităţi sanitare, din farmacii comunitare, din cabinete de medicină de familie, din cabinete de medicină dentară, precum şi din cadrul altor furnizori de servicii medicale sau de asistenţă socială, implicat direct în acţiuni şi misiuni legate de prevenirea, gestionarea şi combaterea infecţiilor cu COVID-19.

Din această categorie mai fac parte cadrele militare - paramedici şi personal medical - din structurile aflate în coordonarea/ coordonarea operaţională a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, tot personalul din cadrul spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv, precum şi din spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi.

Urmaşi ai personalului medical decedat ca urmare a participării la acţiuni medicale împotriva COVID-19 sunt consideraţi copiii acestuia şi soţul supravieţuitor.

„La decesul unei persoane dintre cele prevăzute mai sus, Ministerul Sănătăţii sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, acordă familiei acesteia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar în cuantum egal cu de două ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Urmaşii personalului medical decedat în urma complicaţiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirus beneficiază de următoarele drepturi:

-dreptul la pensie de urmaş până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învatamânt organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, pensie de urmaş egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie avut/avută de personalul medical prevăzut la data decesului”, se arată în proiect.

Personalul medical prevăzut în proiect care execută, conduce sau coordonează misiuni şi sarcini de serviciu în condiţii de pericol deosebit beneficiază pe perioada stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgenţă de un spor de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie.

„În semn de recunoaştere a meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 se instituie ziua de 11 martie ca Ziua personalului medical”, se mai arată în proiect.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, el fiind adoptat deja de Senat. Legea merge la președinte la promulgare.

Într-o postare pe Facebook, PSD susținea că prin acest proiect „am răspuns astfel solicitărilor medicilor. Pentru că îi prețuim la adevărata lor valoare!”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...