Parlamentarii se întorc la lucru după două luni de vacanţă

Data publicării:
parlamentMunca

După două luni în vacanţă, senatorii şi deputaţii se întorc la muncă, iar agenda de lucru este încărcată. Imunitatea lui Ovidiu Silaghi, datoria Rompetrol către statul român, modificarea Constituţiei şi clarificarea cvorumului de prezenţă la referendum sunt principalele teme pe care parlamentarii le au de rezolvat.

Dacă prima dintre ele poate avea consecinţe asupra Mecanismului de Cooperare şi Verificare, iar cea de-a doua are o miză de sute de milioane de dolari, de ultimele două puncte de pe agenda urgentă a Parlamentului depinde finalizarea unui obiectiv major al majorităţii Uniunii Social Liberale: regionalizarea ţării.

Ovidiu Silaghi

Cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de începere a urmăririi penale împotriva liberalului Ovidiu Silaghi aşteaptă la Camera Deputaţilor încă din 19 august. În lipsa avizului deputaţilor, DNA nu îl poate audia pe fostul ministru al Transporturilor, acuzat că ar fi primit 200.000 de euro mită de la un om de afaceri pentru a nu rezilia unele contracte cu firmele acestuia. Cel mai probabil, solicitarea procurorilor va ajunge la votul din plen abia săptămâna viitoare.

Datoria Rompetrol

O alta urgenţă a Parlamentului este clarificarea datoriei pe care Rompetrol trebuie să o achite către statul român în contul împrumutului de 700 de milioane de dolari contractat în 2003. Memorandumul încheiat la începutul acestui an de Guvernul Ponta stabileşte că România primeşte doar 200 de milioane de dolari. Documentul a fost promovat printr-o lege aprobată de Parlament, pe care preşedintele a retrimis-o însă legislativului.

Cvorumul la referendum

Scăderea la 30% a cvorumului de prezenţă la referendum este o altă provocare pentru Parlament. Legea adoptată de USL a primit undă verde de la Curtea Constituţională, dar cu o condiţie: să se aplice abia după un an de la promulgare. Iar legea nu a intrat încă în vigoare, pentru că preşedintele Traian Băsescu a solicitat reexaminarea ei, aducând argumentul că scăderea pragului de prezenţă nu asigură reprezentativitatea.

Un prag mai mic la referendum este esenţial pentru USL în vederea modificării Constituţiei, în noiembrie 2014, pentru că de asta depinde şi realizarea regionalizării. Ca să nu întârzie, USL vrea să înceapă încă din această toamnă să redeseneze actualele regiuni: vrea să facă zece, din opt. Cele zece regiuni ar urma să fie simple regiuni de dezvoltare până în 2014 şi abia apoi unităţi administrativ-teritoriale.

Exploatarea de la Roşia Montană

Şi proiectul exploatării de la Roşia Montană va ajunge pe masa parlamentarilor. Controversele şi mizele financiare sunt foarte mari şi durează de ani. În plus, în rândurile senatorilor şi deputaţilor USL nu există un curent bine definit pro sau contra acestei exploatări. De altfel, însuşi premierul Victor Ponta, care a dat undă verde exploatării printr-o decizie de Guvern, a anunţat că va vota împotriva proiectului în Parlament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...