Ordonanță de urgență pentru salariile de la stat

Data publicării:
1459517802original 1111-1

„Ordonanța de urgență vine cu ideea unei corectări imediate a disfuncționalităților care au venit pe fondul creșterii salariului minim și a comprimării claselor salariale în jumătate inferioară a grilei de salarizare”, spus Dacian Cioloș, adăugând că OUG ar urma să fie aplicată din a doua jumătate a acestui an și în cursul anului viitor.

„Vom veni cu o mobilizare bugetară pe care ne-o putem asuma din a doua jumătate a acestui an și pentru 2017, care va avea ca obiectiv o corectare a acestor disfuncționalități salariale care au dus la suprapuneri de salarii între clasele salariale de jos și care vor corecta și o parte din problemele care apar acolo unde în aceeași categorie de funcționari, cu aceleași responsabilități, putem avea salarii diferite, pentru că oamenii au fost recrutați în perioade diferite. Vom veni cu această primă corectură, rezolvând astfel o problemă de echitate, dar și de legalitate, pentru că sunt situații în care funcționari care asumând aceeași responsabilitate au salarii diferite, merg în justiție și câștigă tocmai pentru că e o abordare, așa cum se dau salariile astăzi, una incorectă”, a adăugat premierul.

Dacian Cioloș a a precizat că proiectul de ordonanță a fost pregătit de Ministerul Muncii, în coordonare cu Ministerul de Finanțe și cu Cancelaria, cu obiectivul de a-l adopta săptămâna viitoare, după discuții pe care ministrul Muncii le va avea începând de astăzi cu partenerii sociali, cu sindicatele.

Totodată, premierul a anunțat că, în completarea acestui proiect, Guvernul va lansa în dezbatere publică în perioada următoare un proiect de lege, „care să vină cu o abordare multianuală din 2018 încolo, în ideea de a evolua spre o salarizare unitară”, corelată cu reforma administrației publice.

„O a doua abordare cu care vom veni, complementară acestui proiect de ordonanță, este un proiect de lege pe care vreau să îl punem doar în dezbatere publică, care să vină cu o abordarea multianuală din 2018 încolo, în ideea de a evolua spre o salarizare unitară pe care să o gândim și în corelare cu reforma administrației publice pe care o pregătim. O reformă a administrație publice fără un sistem de salarizare clar și adaptat nu va fi eficientă. Îmi dau seama că din punct de vedere politic va fi dificil să avem o decizie pe o astfel de abordare multianuală în cursul acestui an, dar cred că este de datoria noastră să venim cel puțin cu propunerea și să supunem dezbaterii publice un astfel de proiect care să fie în coerență și cu reforma administrației”, a arătat prim-ministrul, potrivit Agerpres.

El a adăugat că proiectul de lege va fi discutat cu sindicatele și cu societatea civilă.

„Cele două abordări se leagă: propunem această ordonanță de urgență pentru a acoperi a doua jumătate a acestui an și 2017 în ideea că un proiect de lege care să aibă o abordare multianuală probabil că nu va avea un efect înainte de 2018 și atunci, până în 2018, venim cu corecturile și cu rezolvarea acestor inechități prin ceea ce ne putem permite din punct de vedere al bugetului", a mai spus Cioloș.


Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că „partea sindicală nu a primit niciun proiect de act normativ”.

Probabil că domnia sa împreună cu Guvernul au analizat actul normativ care ar trebuie să corecteze Legea 284 a salarizării. E puțin probabil să iasă astăzi că și o ordonanță de urgență pentru a fi promulgată trebuie să urmărească, conform legii, câțiva pași. Unul e să se discute în Comisia de dialog social, al doilea e legat de trecerea actului prin Consiliul economic și social pentru aviz, după care Guvernul poate să hotărască asupra actului normativ”, a explicat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri