Orban: Este halucinant modul în care premierul îşi permite să mintă într-o corespondenţă oficială

Data publicării:
ludovic orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că scrisoarea premierului Viorica Dăncilă către Comisia Europeană, care nu a fost făcută publică de Guvern, confirmă încă o dată că puterea politică de la Bucureşti este ruptă de realitate şi acţionează cu rea-credinţă, întrucât încearcă să prezinte o versiune vădit falsă asupra evenimentelor recente. Ludovic Orban spune că Viorica Dăncilă trebuie să plece.

”Este halucinant modul în care premierul Viorica Dăncilă îşi permite să mintă într-o corespondenţă oficială, transmisă la Bruxelles, cu privire la situaţia din România, şi este cu atât mai grav faptul că păpuşarii Vioricăi Dăncilă cred că pot dezinforma în acest mod oficialii europeni. Scrisoarea premierului, care nu a fost făcută publică de Guvern, nu face decât să confirme o dată în plus faptul că puterea politică de la Bucureşti este ruptă de realitate şi acţionează cu rea-credinţă, întrucât încearcă să prezinte o versiune vădit falsă asupra evenimentelor recente”, a afirmat preşedintele PNL într-un comunicat.

Ludovic Orban menţionează că întreaga media europeană a relatat ”abuzurile forţelor de ordine şi intervenţia total disproporţionată împotriva manifestanţilor paşnici”, iar ”alegaţiile din scrisoarea premierului trădează culpa în care se află, prin încercarea disperată de a acredita o teză recurentă alimentată de PSD cu ajutorul propagandei”.

Liderul PNL subliniază că desfăşurarea unor manifestaţii politice antiguvernamentale nu echivalează sub nicio formă cu o „lovitură de stat”, iar continuarea unor manifestaţii paşnice de acest tip nu presupune ceva ilegitim.

”Doar un lider politic cu mentalitate autoritară, precum Liviu Dragnea, poate considera contrariul. Regimul constituţional românesc oferă doar două posibilităţi de înlăturare a unui Guvern, prin demisia premierului sau prin retragerea încrederii de către o majoritate parlamentară. Or, protestele antiguvernamentale pot doar influenţa decidenţii politici să opteze pentru o cale sau alta, existând şi varianta actualului Guvern de a se face că nu aude vocea cetăţenilor. În acelaşi timp, dreptul la protest paşnic este garantat de Constituţie şi orice încercare de a-l îngrădi de către o putere vizată de respectivul protest reprezintă un act abuziv cu tendinţe dictatoriale. Aşadar, în urma represiunii din 10 august, orice apel faţă de protestatarii paşnici de a nu se lăsa intimidaţi şi de a nu-şi cenzura convingerile este pe deplin legitim”, mai afirmă Ludovic Orban.
 

Preşedintele PNL îi cere demisia Vioricăi Dăncilă.

”Bineînţeles că Viorica Dăncilă este incapabilă să înţeleagă conceptele democratice, de vreme ce abia înţelege ceea ce i se pune în faţă să citească. Incultura politică de care premierul dă dovadă atentează grav la interesele României şi la democraţia de care, încă, se bucură cetăţenii acestei ţări. Modul în care îşi permite să mintă cu neruşinare în documente oficiale arată o dată în plus că această marionetă, executantă a unor ordine antidemocratice, trebuie să plece”, încheie Orban.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...