Orban: Am găsit Fondul de rezervă la dispoziţia premierului complet epuizat. Niciun leu. Au fost alocări fără nicio noimă

Data publicării:
Premierul Luovic Orban face declarații după ședința de guvern, la Palatul Victoria.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că la preluarea funcţiei a găsit Fondul de rezervă al Guvernului la dispoziţia prim-ministrului "epuizat", adăugând că nu a găsit "nicio noimă" în alocările făcute de fostul Executiv în ultima perioadă de mandat.

El s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România.

"Eu am găsit Fondul de rezervă al Guvernului aflat la dispoziţia premierului epuizat complet. (...) În momentul în care am intrat în funcţie nu am mai găsit niciun leu. (...) Sunt de acord cu ce spuneţi dumneavoastră că nu am găsit nicio noimă în aceste alocări, asta este adevărat. Vă mărturisesc că inclusiv împărţirea sumei alocate suplimentar de 1,4 miliarde (de lei - n.r.) după rectificarea din august, iar nu am înţeles logica alocărilor sumelor respective", a afirmat Orban.

Preşedintele AMR, Robert Negoiţă, afirmase anterior că "banii, mai ales din Fondul de rezervă la dispoziţia primului-ministru, (...) au fost împărţiţi discreţionar".

"S-au dat aşa nişte sume, fără niciun fel de criterii, adică într-un mod discreţionar. (...) Au fost dezavantajate multe unităţi administrative în sensul că au primit nimic, ceea ce considerăm că este profund în neregulă. (...) Nevoile sunt mari, mai ales că suntem în prag de iarnă, pe zona de termie, mai ales, multe unităţi au de suferit şi riscăm blocaje în zone chiar de oraşe mari şi care, aparent, nu ar trebui să aibă probleme, pentru că sunt oraşe cu potenţial, dar, din cauza amputării drastice a bugetelor locale, au început, din localităţi care se descurcau şi mergeau pe picioarele proprii, să aibă probleme grave nu doar pe partea de investiţii, dar pe partea de funcţionalitate chiar", a spus el.

Preşedintele AMR, Robert Negoiţă: Sperăm să îndreptaţi lucrurile rele care s-au întâmplat

Negoiţă a afirmat, totodată, că înţelege că Fondul de rezervă este gol, dar aşteaptă soluţii din partea Guvernului.

"Am înţeles că este gol bugetul pe această zonă, în Fondul de rezervă, dar sperăm ca dumneavoastră să îndreptaţi lucrurile rele care s-au întâmplat şi acolo unde s-a primit zero şi erau nevoi să se găsească o soluţie. Şi, mai mult decât atât, (...) dacă se împart banii, să ştim criteriile", a transmis el.

Premierul i-a răspuns că abordarea principială este ca alocarea sumelor să se facă transparent.

"Atunci când există o alocare de surse financiare de la nivel guvernamental către autorităţile locale, alocarea să se facă transparent, cu consultarea structurilor asociative ale autorităţilor locale şi, evident, pe baza unor criterii. Dacă nu există nişte criterii, orice alocare va fi suspectată că este alocare subiectivă. De asemenea, alocările să fie îndreptate nu neapărat, să spun, către anumite tipuri de primării, indiferent că ele sunt primării de o culoare politică sau de alta. Aici, în ceea ce priveşte alocările, vă spun foarte clar, cine a luat bani pe Fondul de rezervă, înseamnă că nu mai are nevoie de bani, pentru că, dacă i s-au alocat bani, şi-a primit suma de care avea nevoie, da, domnule ministru?", a spus Orban, adresându-se şi ministrului de Finanţe, Florin Cîţu.

Ministrul de Finanțe: Fondul de rezervă, acum este gol

Cîţu a explicat că se iau în calcul aceste aspecte care ţin de funcţionarea primăriilor la rectificarea bugetară.

"Avem o situaţie acum, ne uităm, nu ştim care a fost situaţia înainte, ştiu că Fondul de rezervă acum are 4 milioane de lei în el, deci au fost banii distribuiţi înainte să ajungem noi acolo. (...) Am avut o întâlnire şi cu Asociaţia Oraşelor. (...) Primesc din ţară, de la foarte multe primării, exact discuţia despre cheltuieli de funcţionare, în ce au restanţe, la utilităţi şi cheltuieli pentru persoane cu dizabilităţi, acolo sunt problemele cele mai mari. Ne uităm cum să le includem la rectificare şi, după aceea, pentru distribuire, din punctul nostru de vedere, nu cred că există un criteriu (...) că nu este vina unor primării că n-au avut banii aceia. Dar, Fondul de rezervă, acum este gol, trebuie să găsim un mod de a face...", a declarat ministrul Finanţelor Publice.

Premierul i-a transmis ministrului de Finanţe că soluţiile trebuie găsite prin buget şi nu prin Fondul de rezervă.

"Prin buget trebuie găsit, nu din Fondul de rezervă, vă spun foarte clar. (...) Pentru că nu poţi să laşi Fondul de rezervă. (...) Alocările din Fondul de rezervă sunt nişte alocări care sunt date în baza unor prevederi legale, care nu permit alocări arbitrare, care să nu ţină cont de... Ele trebuie direcţionate pentru anumite categorii de cheltuieli", a subliniat Orban.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”