O nouă ședință a președintelui Iohannis cu Guvernul privind gestionarea COVID-19

Data publicării:
iohannis sedinta ministri masca presidency3
Sursa foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis va avea, miercuri de la ora 12:00, o ședință, la Palatul Cotroceni, privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19. La aceasta participă premierul Ludovic Orban, membri ai Guvernului și șeful DSU, Raed Arafat.

“Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea miercuri, 6 mai a.c., ora 12:00, la Palatul Cotroceni, o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat”, arată Administrația Prezidențială.

La finalul ședinței, Klaus Iohannis va susține o declarație de presă.

De asemenea, șeful statului va participa, de la ora 13:00, prin videoconferință, la Summitul Partidului Popular European, iar de la 17:30, tot prin videoconferință, la Reuniunea la nivel înalt UE-Balcanii de Vest.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri