Ninel Peia (PSD) ar munci, dar nu are unde: „Mă simt demnitarul maidanez în Parlamentul României”

Data publicării:
ninel peia crop fb

Am aflat de nemulţumirea deputatului PSD, Ninel Peia, de pe pagina sa de Facebook. A postat un mesaj în care se plânge că aleşii sunt consideraţi pe nedrept privilegiaţi şi chiulangii. „O țară cu un Parlament izolat, umilit și disprețuit de propriul popor este o țară în care decizii de mare importanță pot fi luate fix împotriva intereselor acelui popor”, a scris luni deputatul, într-o postare ilustrată cu fotografia Palatului Parlamentului.

Aşa că am vrut să vedem ce îl nemulţumeşte mai exact pe deputat.

„Casa Poporului se vede din spaţiul cosmic, în momentul în care extratereştrii vin pe lună la picnic au o vedere superbă, Casa Poporului, dar un parlamentar român nu are un spaţiu de 15 metri pătrați”, spune Ninel Peia, deputat PSD de Ilfov.

Nu este singura nemulţumire a deputatului PSD: „Sunt cinci birouri, sunt de o seamă cu Tutankamon, vedeţi avem şi un televizor antic. Uite telefonul, am încercat de două ori să îl folosesc, dar nu am reuşit până acum, a răspuns centrala...”.

Parlamentarul susţine că nu are unde să stea când nu este la şedinţa de plen sau la comisie. Ar fi sala grupului parlamentar al partidului, dar nu prea e confortabilă, spune el.

„Mă simt parlamentarul vagabond, demnitarul maidanez în Parlamentul României, pentru că nu am unde să lucrez. Avem o sală de sedinţe şi la intarare sunt în jur de șase fotolii”, explică Ninel Peia.

Lipsa unui birou individual este şi scuza pentru absenteismul masiv al aleşilor în ultimele zile din săptămână.

Întrebat de ce nu sunt găsiți miercurea şi joia parlamentari la comisii, deputatul răspunde: „În momentul în care vii cu drag la serviciu nu o să lipseşti niciodată, dar în momentul în care nu ai unde să lucrezi...”

Doar cei doi preşedinţi şi cei opt vicepreşedinţi ai celor două Camere beneficiază de birou individual. În rest, pentru activitatea parlamentară, aleşii pot folosi birourile comisiilor şi sălile de grup ale partidelor din care fac parte. Dar acestea sunt mai mereu goale, cu excepţia a zilelor de luni şi marţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...