Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a anunţat că parlamentarii formaţiunii pe care o conduce vor vota împotriva învestirii Guvernului Grindeanu, deoarece consideră că PSD nu s-a schimbat şi că executivul va fi, de fapt, condus de Liviu Dragnea de la sediul partidului din Kiseleff.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„USR va vota împotriva învestirii guvernului PSD chiar dacă acesta este condus de Sorin Grindeanu. Respectăm votul alegătorilor, dar nu credem că PSD s-a schimbat şi vedem acest lucru în fiecare zi în Parlament. Guvernul va fi condus tot de Liviu Dragnea dar de la sediul partidului, din Kiseleff”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
Liderul USR anunţă totuşi că formaţiunea pe care o conduce va vota „proiectele bune propuse de Guvern”, aşa cum procedează şi în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
„Aşa cum facem deja in Consiliul General, vom vota proiectele bune propuse de Guvern, le vom respinge pe cele proaste şi vom lupta împotriva celor dăunătoare, prin toate mijloacele. Pentru proiectele USR pe care le-am prezentat în campania electorală vom căuta susţinere la toate partidele politice parlamentare”, a mai precizat Nicuşor Dan.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de desemnare a lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de prim-ministru.