Dezvăluire a liderului PNL în exclusivitate la Digi24. Nicolae Ciucă urmează exemplul Elenei Lasconi și spune că a votat pentru familia tradițională, la referendumul din 2018. Liderul PNL susține că nu putea vota altfel deoarece face parte dintr-un partid istoric și are valori clar definite: familia, credința în Dumnezeu și patriotismul.
Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Ați votat la referendumul pentru familie? Nicolae Ciucă, președintele PNL: Da! Cosmin Prelipceanu: Cum ați votat? Nicolae Ciucă: PNL este un partid istoric și identitar al României. Valorile lui sunt foarte bine definite - familia, credința în Dumnezeu și patriotismul, legătura de patrie. Cum aș fi putut să votez? Cosmin Prelipceanu: Cum ați votat? Spuneți-ne, să știm. Nicolae Ciucă: Eu am votat pentru familia tradițională, voi vota oricând, și îmi voi educa și copiii și nepoatele. Cosmin Prelipceanu: Credeți că e necesar să schimbăm Constituția în sensul despre care vorbiți? Așa cum era în referendum? Dincolo de opțiunea dumneavoastră. Ne-ați spus-o, am înțeles. Nicolae Ciucă: Românii, la referendumul respectiv s-au exprimat. Nu este nevoie să modificăm Constituția.
Lasconi a votat „Da” la referendumul pentru familia tradiţională
Elena Lasconi a dezvăluit la Prima TV, la începutul acestei luni, că a votat „Da” la referendumul pentru familie și că, pentru ea, „familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”.
Primarul USR a fost întrebat dacă susţine căsătoriile între persoane de acelaşi sex. „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a răspuns Elena Lasconi, care a adăugat că a participat la referendumul pentru familia tradiţională organizat în 2018 şi a votat „DA”.
Elena Lasconi a fost întrebată dacă acest răspuns nu va stârni critici în rândul votanţilor USR. „Este treaba lor. Eu nu am nimic împotriva persoanelor de acelaşi sex, dar nu văd de ce aş milita pentru căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex. Nu am nicio problemă cu relaţiile lor atât timp cât nu-i afectează pe cei din jur”, a conchis Lasconi.