Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, spune că a aflat în şedinţa filialei că fostul lider Sorin Grindeanu va contesta excluderea sa din partid, însă până în acest moment nu a fost înregistrat niciun act oficial. Neacşu a precizat că PSD Timiş va fi condus în continuare, interimar, de Călin Dobra, preşedintele executiv.
„Am aflat aici la Timişoara, nu am ştiut, nu este înregistrată nicun fel de contestaţie, aici am aflat de posiblitatea depunerii unei astfel de contestaţii din partea domnului Grindeanu. Dacă se va depune, va fi analizată în forurile corespunzătoare. (...) Pe domnul Dragnea şi pe noi, din conducere, ne preocupă ca la Timişaora să fie linişte, organizaţia să funcţioneze, şi oamenii să-şi recapete încrederea în organizaţie şi în PSD”, a spus Neacşu.
El a precizat că filiala va fi condusă în continuare de preşedintele executiv Călin Dobra, până la stabilirea unui şef deplin.
„Unul dintre lucrurile care mi s-au părut total nepotrivite ar fi ca aici la Timişoara să vină un preşedinte din altă parte şi cu atât mai puţin de la Arad. Din această perspectivă, în colaborare cu domnul Dobra, cu secretarul general al organizaţiei am socotit că domnul Andea poate să îi ajute petru a depăşi momentul acesta care trebuie să recunosc că admite un oarecare nivel de delicateţe”, a spus el.
Neacşu a precizat că va face o propunere conducerii centrale a partidului pentru rezolvarea situaţiei din Timiş.
„În acest moment, situaţia are un nivel de neaşezare. Voi merge şi voi face o propunere în faţa forului statutar naţional care poate să ia o decizie. În măsura în care voinţa organizaţiei este cea pe care am prezentat-o, eu înclin să cred ca şi la nivel naţional această decizie să fie formalizată”, a explicat el.
Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a declarat, luni, că Victor Ponta şi Cătălin Ivan nu figurează în baza de date a membrilor PSD, spre deosebire de Sorin Grindeanu, în cazul căruia PSD Timiş urmează să formalizeze decizia de excludere a Comitetului Executiv al PSD, prin radierea din baza de date.
Surse: Digi24, News.ro