Moțiunea de cenzură „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită”, citită în plenul Parlamentului. Înca nu s-a decis ziua votului

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Ciolacu coboară pe lângă Ludovic Orban în Parlament
Foto: Inquam Photos / George Calin

Moțiunea de cenzură depusă de PSD, semnată de 205 parlamentari și intitulată „Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată”, a fost citită joi în Plenul Parlamentului. Nu a fost stabilită încă ziua în care moțiune va fi dezbătută și votată. Social democrații vor avea vineri o nouă ședință a Comitetului Executiv în care vor decide când votează moțiunea. „Moțiunea este o aventură care nu are nicio șansă”, a declarat recent premierul Ludovic Orban.

ACTUALIZARE: Premierul Ludovic Orban a declarat joi, la Parlament, după cititrea moțiunii de cenzură, că a luat decizia să conteste la Curtea Constituțională un conflict între Guvern și Parlament în ceea ce privește depunerea moțiunii de cenzură în sesiune extraordinară.


În textul moțiunii de cenzură, PSD le reproșează guvernaților că au impus restricții pe care nu le-au respectat. „Și-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia. Au spus pe gură că virusul e deosebit de grav, dar s-au purtat ca și cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască și fără distanțare în clădirea guvernului sau dând petreceri în restaurante cu zeci de invitați și interlopi”, susțin social democrații.

Citește și Ministrul Sănătății: Tocmai factorii politici care au bagatelizat pandemia depun astăzi moţiune de cenzură

Moțiunea de cenzură redactată de PSD și prin care social-democrații intenționează demiterea guvernului face referire la „chermezele PNL în vremea pandemiei” şi la faptul că președintele Iohannis a apărut fără mască într-o poză făcută la ședința Consiliului European din iunie.

„O națiune întreagă l-a văzut pe șeful statului român, Klaus Iohannis, stând impasibil, fără mască la reuniunile de la Bruxelles, într-un contrast jenant cu ceilalți lideri politici europeni care se conformaseră regulilor de protecție. O națiune întreagă l-a văzut pe șeful Executivului, Ludovic Orban, fără mască, fără distanțare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populație obligația de a purta masca în spațiile închise!”, se arată în textul moțiunii.

De asemenea, reproșează liberalilor situația finanțelor publice și „devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei”.

„Raportul recent al Curții de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgență a scos la iveală tunurile financiare incredibile date de guvernanți sub paravanul pandemiei. Raportul Curții de Conturi, pe care președintele Iohannis și premierul Orban se fac acum că nu-l văd, ca și cum nu ar fi existat niciodată, ne dezvăluie cea mai mare fraudă guvernamentală din ultimii 30 de ani. Este de-a dreptul revoltător!”, spun social democrații.

„Guvernarea PNL este o guvernare pe datorie. Prezentul și viitorul țării sunt amanetate pe termen lung, din cauza incompetenței fără margini a acestui Guvern. În numai 9 luni de guvernare, Ministrul Finanțelor Publice a împrumutat peste 105 miliarde lei, de 4 ori mai mult decât guvernarea PSD. Cu o viteză de împrumut de 1.000 euro pe secundă, ponderea datoriei guvernamentale a explodat la 40% din PIB în luna mai 2020”, se mai arată în textul moțiunii.

Textul complet al moțiunii de cenzură poate fi consultat AICI.

PSD decide vineri când va fi votată moțiunea de cenzură

Partidul Social Democrat va decide vineri, în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv Național, calendarul moțiunii de cenzură. Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat că PSD își dorește să voteze cât mai repede moțiunea împotriva Guvernului Orban.

„Va fi stabilit calendarul de vot al moțiunii de cenzură. Ne dorim să votăm cât mai repede pentru că în momentul astă orice zi cu guvernul Orban este o zi pierdută pentru țară”, a spus Romașcanu.

Surse Digi24.ro spun însă că votul prin care Guvernul Orban ar putea fi demis va fi programat abia în septembrie.

Purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că depunerea moțiunii în sesiune extraordinară respectă „litera și spiritul” Constituției.

Romașcanu a precizat că PSD a discutat cu toate partidele din Parlament, în afară de PNL și PMP.

Suspiciuni de neconstituționalitate în legătură cu depunerea moțiunii în sesiune extraordinară

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că moțiunea de cenzură pe care PSD a depus-o în sesiune extraordinară ar putea avea probleme de constituționalitate. 

„Moțiunea este neavenită. Pe lângă asta, există dubii în spațiul public cu privire la constituționalitatea acestui demers”, a punctat președintele. „Nu s-a depus niciodată în vacanţă parlamentară, într-o sesiune extraordinară, o moţiune de cenzură. Sunt specialişti care susțin că este discutabil, sunt alţii  care spun că este fezabil. După părerea mea, aici avem o temă care trebuie clarificată. Vom vedea dacă e neconstituţională sau nu”, a declarat președintele Klaus Iohannis într-o conferință de presă.

La rândul său, premierul Ludovic Orban declarase marți că ia în calcul să sesizeze CCR pentru un conflict constituțional între Guvern și Parlament în legătură cu moțiunea de cenzură. Orban contestă depunerea moțiunii în sesiune extraordinară și a declarat că demersul PSD este „o aventură care nu are nicio șansă să fie dusă la bun sfârșit”.

Citește și Adrian Țuțuianu: Moțiunea de cenzură a PSD are probleme de constituționalitate

Redactor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri