„Eu sunt convins că va trece. Se întrunesc toate condițiile pentru ca astăzi Guvernul Dragnea 3 să plece. Este o chestiune care trece dincolo de orgoliile politice. Vedeți oameni de stânga și de dreapta care și-au dat mâna pentru a scăpa țara de această năpastă. Toți parlamentarii PMP sunt prezenți, toți vor vota la vedere pentru căderea guvernului. Avem un coleg care era programat să fie operat astăzi și a solicitat pe proprie răspundere să vină și va fi adus de ambulanță. Înțelegem miza și responsabilitatea care le revine tuturor în ceea ce privește acest vot important, într-un context electoral important, și toți parlamentarii PMP sunt prezenți și vot”, a declarat Eugen Tomac, președintele PMP, înaintea votului pe moțiunea de cenzură 2019.