Foto: Digi24
„Dincolo de dezbaterea privind constituționalitatea votului din Senat pentru arestarea lui Șova rămâne o întrebare: pe cine a apărat astăzi Senatul? Pe Șova sau și pe Ponta?”, se întreabă Monica Macovei într-o postare pe blogul său.
Ea arată că în regulamentul Senatului a fost păstrată mențiunea că o solicitare a procurorilor privind reținerea și arestarea preventivă a unui senator se adoptă „cu votul secret al majorităţii membrilor Senatului (adică se numără și cei absenți)”, în timp ce în Regulamentul Camerei Deputaților decizia se ia cu votul majorității parlamentarilor prezenți.
În opinia sa, „lipsa de consecvență a Senatului în privința cererilor DNA de ridicare a imunității unor senatori nu face decât să întărească opinia potrivit căreia nu există voință politică de a lupta cu corupția, ci doar interese de partid și calcule politicianiste. Șova și Vosganian scapă de anchete și de justiție pentru că așa vor colegii lor. Ce vor oamenii nu contează pentru ei”.
Dan Șova a rămas cu imunitate, a decis astăzi Senatul, deoarece în cazul său nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru arestarea sa, conform regulamentului Senatului. În cazul senatorului au fost 79 de voturi pentru încuviințarea arestării preventive, 67 de voturi împotrivă și 5 voturi anulate. Conform regulamentului Senatului, ar fi fost nevoie de 85 de voturi.
Partidul Naţional Liberal a anunțat că vrea să atace la Curtea Constituţională decizia Senatului în cazul lui Dan Şova, deoarece nu respectă articolul din Constituţie care prevede că decizia camerei în cazul încuviinţării arestării se face cu majoritatea celor prezenţi în plen.