Mircea Geoană: România are o vocaţie multiregională indiscutabilă, insuficient pusă în valoare

Data actualizării: Data publicării:
mircea geoana
Mircea Geoană spune că România are o vocaţie multiregională indiscutabilă, insuficient pusă în valoare.

România are o vocaţie multiregională indiscutabilă, insuficient pusă în valoare în acest moment, a afirmat, joi, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la evenimentul „Construind România 2030: O viziune pentru dezvoltare sustenabilă”, organizat la Academia de Studii Economice din Bucureşti.

El a vorbit de actualul context de securitate.

„România nu are voie să nu profite de această mare transformare. Războiul şi reverberaţia sa globală nu trebuie să fie o nouă povară istorică, ci trebuie să devină - aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri de foarte multe ori de-a lungul istoriei moderne a României - oportunităţi de fructificat şi lecţii de învăţat. Dacă sunt privite cu inteligenţă, aceste riscuri care sunt reale pot şi trebuie să devină oportunităţi. Urgenţele se schimbă, comerţul îşi modifică rutele, pieţele se mută, forţa de muncă migrează, investiţiile se transferă în locuri strategice. România este un astfel de loc strategic. Niciodată întrebuinţarea de loc strategic a României nu a fost la o cotă mai înaltă decât acum”, a apreciat Mircea Geoană.

Acesta a vorbit de potenţialul ţării noastre de a deveni „o viitoare putere politică, economică, militară şi tehnologică multiregională, să fie actor de prim rang care să acopere Marea Neagră extinsă, Europa de Est, Europa Centrală şi de Sud-Est, de la Marea Caspică la Mediterană şi pe întreg noul Flanc Estic al NATO”.

Pentru a-şi îndeplini acest obiectiv, a arătat Geoană, „România trebuie să inoveze în primul rând la nivel politic”.

„Avem resurse în economie, avem resursă intelectuală, avem resursă umană. Politicul este problema. Şi ideea că status quo-ul te poate duce departe este o uriaşă eroare strategică pentru România. Trebuie să avem curajul să inovăm în politică. Trebuie să construim, ştiu cât de greu este şi eu am făcut ceva politică la viaţa mea - o nouă selecţie în structurile care administrează statul, bazată pe merit, pe putere intelectuală, pe educaţie solidă. Clasa noastră politică trebuie să înţeleagă că guvernarea nu poate progresa fără experţi, fără inteligenţă, oameni calificaţi, fără creativitate. Trebuie să ne asumăm cooptarea minţilor civile în proiectul naţional, atragerea talentelor şi gândirii experimentate în procesul guvernării”, a completat secretarul general adjunct al NATO.

De asemenea, el a subliniat importanţa consolidării democraţiei.

„Trebuie să întărim democraţia noastră, pentru că suntem în NATO, suntem în Uniunea Europeană (...), democraţia românească astăzi este încă slabă, este încă fragilă. Şi pentru că este fragilă generează slăbiciune cronică administraţiei statului, a clasei politice şi împreună nu permit României să ne atingem potenţialul (...) Nu putem să venim o dată la patru sau cinci ani la alegeri să spunem că avem o ţară cu adevărat, în profunzime, democratică”, a apreciat Mircea Geoană.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri