Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a declarat marți seară, la „Jurnalul de Seară” de la Digi24, că plecarea unor primari de la PNL la PSD nu este o pierdere pentru liberali și a adăugat că, în opinia lui, nu este o situație gravă.
„Nu cred că este deloc gravă situația. Vă spune o persoană care vorbește prin puterea exemplului. În ultimii mai mult de șapte ani de zile am fost ordonator de credite, iar, din perspectiva mea, nu a existat o astfel de practică, de a-i încuraja pe primari, oferindu-le anumite beneficii materiale să-i transfer dintr-o parte într-alta. Nu cred că nici astăzi acești primari au posibilitatea să treacă promițându-le ceva, ținând cont de faptul că, totuși, ministerul cu bani, cum se spune, ministerul Dezvoltării, este al liberalilor”, a spus ministrul.
Veștea a mai explicat că cei care trec dintr-o parte într-alta cu siguranță că în trecut au mai avut un parcurs.
„Nu am avut astfel de practici. Chiar dacă am fost în mai mult de 30 de județe, nici eu nu am încurajat astfel de situații, dar cei care trec dintr-o parte într-alta cu siguranță că în trecut au mai avut un parcurs. Dacă ne raportăm și facem o evaluare pe fiecare primar care a avut o astfel de opțiune, probabil mandatul trecut, când PNL a fost la guvernare, a trecut dintr-o parte într-alta. Sunt astfel de situații”, a mai spus Veștea.
Întrebat de ce pleacă, totuși, primarii de la PNL la PSD, ministrul a spus că nu știe, însă a adăugat că aceste transferuri care se fac nu sunt o pierdere pentru PNL.
„Dacă ar trebui să facem o evaluare reală astăzi, PNL a câștigat alegerile locale din 2020 cu 34%. PSD a avut un procent de 30%. PNL a câștigat în urbanul mare, deci PSD a avut un număr mult mai mare de primari în localități mai mici, iar toate aceste transferuri care se fac nu consider că sunt o pierdere pentru PNL”, a conchis ministrul, la Digi24.
Editor : B.C.