Ministrul Apărării: Sistemul Patriot operațional în România este indispensabil

Data actualizării: Data publicării:
racheta patriot

Sistemul PATRIOT operaţional în România este indispensabil, iar discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a declarat, marţi, la Braşov, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

„Nu a spus nimeni că trebuie să o dăm (o baterie de Sistem PATRIOT - n.r.). Sunt echipamente solicitate, ţinând seama de situaţia de acolo. Noi avem un astfel de echipament funcţional şi trei care sunt în curs de a deveni funcţionale. Până atunci, nevoia noastră este satisfăcută momentan de acest echipament. Urmează să avem şi alte discuţii”, a spus ministrul, potrivit TVR, scrie Agerpres.

El a explicat că, în acest moment, în ţara noastră există patru sisteme PATRIOT, dintre care unul este operaţional iar restul sunt în curs de operaţionalizare. Încă trei astfel de sisteme urmează să fie primite de statul român.

„Le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional. Deci ele au relevanţă, iar din acest punct de vedere, acest sistem operaţional este indispensabil”, a punctat Tîlvăr.

Potrivit ministrului, discuţiile privind cedarea către Ucraina a unui asemenea sistem de apărare antiaeriană vor fi purtate la nivelul CSAT.

„Noi, la nivelul Apărării Naţionale, am făcut evaluări legate de acest lucru.(...)Nu este vorba de a prejudicia securitatea naţională, este vorba de a apăra teritoriul naţional, evident, în acord cu aliaţii noştri, pentru că România face parte dintr-o alianţă care ne onorează şi care ne generează garanţii de securitate”, a mai arătat ministrul Apărării.

Premierul Ciolacu a declarat, marţi, la Braşov, că a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, despre donarea unui sistem Patriot către Ucraina, el arătând că urmează să se ia o decizie în CSAT.

„Am avut o discuţie cu preşedintele României, urmează să luăm o decizie în CSAT. Sunt ferm convins că după CSAT veţi afla decizia”, a declarat premierul. Întrebat când a avut această discuţie cu Klaus Iohannis, premierul Ciolacu a spus că „în aceste zile”. „Aici nu avem păreri, când e vorba de apărarea naţională. Această decizie se ia în CSAT”, a ţinut să precizeze şeful Executivului.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri