Mihai Chirica: Partidul să facă o mişcare inteligentă şi să schimbe conducerea

Data publicării:
mihai chirica

PSD are nevoie de un Congres extraordinar, care să urmărească statutul partidului din viziunea membrului de partid, şi nu a liderului unic, a declarat, la RFI, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, membru PSD. El a apreciat că în PSD există oameni competenţi şi cu vizibilitate, care ar putea să reclădească structura de conducere a partidului, scrie News.ro.

Mihai Chirica e de părere că la Comitetul Executiv Naţional al PSD de luni ar trebui în primul rând să fie o şedinţă de bilanţ pentru anul care tocmai s-a scurs, în care să se vadă cu realism ce s-a putut face, ce nu s-a făcut bine şi care ar fi paşii de urmat pentru 2018 şi pentru anii care urmează.

„De ce nu, cred că ar trebui să se aducă în discuţie din ce în ce mai devreme, dacă se poate spune aşa, care este viitorul acestui partid şi dacă el mai poate continua pe structura de conducere pe care o are astăzi (...) Având în vedere ceea ce se întâmplă cu marea masă a românilor faţă de încrederea pe care o acordă Parlamentului şi Guvernului, ştiut fiind faptul că ambele structuri democratice se confundă în momentul de faţă cu partidul majoritar, structura majoritară, PSD+ALDE, sigur, ar trebui să îngrijoreze foarte mult şi PSD, ca cel mai mare partid al României, în momentul de faţă să facă o mişcare dacă putem spune şi inteligentă şi să schimbe conducerea, astfel încât să poată recupera paşii pierduţi în 2017”, spune primarul Iaşiului.

Întrebat cine ar putea să vină în locul actualei conduceri a PSD, Mihai Chirica a răspuns: „Există oameni competenţi în partid şi cu vizibilitate, care ar putea să reclădească structura de conducere a PSD, grav afectată, spunem noi. Se vede foarte clar că s-a fracturat cel puţin în două tabere în ceea ce priveşte decizia politică a acestui mare partid din care fac şi eu parte”.

De asemenea, întrebat dacă s-ar impune un congres extraordinar în PSD, Chirica a răspuns: „Da, dar ar trebui să fie clădit un Congres extraordinar care să urmărească statutul partidului, din viziunea membrului de partid şi nu a liderului unic, pentru că dacă se abandonează în continuare forţa membrului de partid, sub auspiciile unei conduceri unilaterale, a unui lider maximum, cu siguranţă Congresul extraordinar nu ar face decât să întărească drumul greşit pe care ne aflăm astăzi şi nu să-l reformeze”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”