Primarul ieșean Mihai Chirica a fost confirmat pozitiv la testul COVID-19. El și-a făcut testul azi și, potrivit informațiilor de la această oră, nu are simptome.
Mihai Chirica și-a făcut astăzi vineri, iar rezultatul a indicat prezența noului coronavirus în organismul său.
Edilul a făcut anunțul pe pagina de Facebook:
„Dragi ieșeni,
Fidel promisiunii făcute de a fi întotdeauna sincer cu dumneavoastră, concetățenii mei, vreau să vă anunț că am fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19. Am făcut acest test după ce am aflat că o parte dintre colegii de muncă din primărie au contractat noul coronavirus.
Vă anunț că m-am izolat, mă simt normal și că în următoarea perioadă voi urma schema de tratament recomandată de specialiști pentru a ține boala sub control. Imediat ce medicii vor considera că m-am vindecat, mă voi întoarce la muncă. Până atunci, îl desemnez pe domnul viceprimar Radu Botez pentru a prelua atribuțiile de primar, coleg cu care ma voi consulta permanent.
Este un moment foarte bun pentru a repeta îndemnurile de a fi responsabili și solidari în această perioadă atât de dificilă pentru toți.
Dragi ieșeni, aveți grijă unii de ceilalți , feriți-va de boală și nu uitați ca sănătatea e un dar .
Vă mulțumesc pentru înțelegere!”
Potrivit Ziarul de Iași, în Primăria Municipiului Iași au mai fost semnalate până acum alte patru cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, printre care și viceprimarul Gabriel Harabagiu, la întoarcerea dintr-un pelerinaj în Grecia, şi directorul Direcţiei de Relaţii Publice şi Transparenţă Decizională din cadrul Primăriei Iaşi, Vasile Tiron.