Mesajul lui M. Geoană către C. Antonescu: Cei care nu îşi respectă aliaţii nu merită respectul PSD

Data publicării:
geoana -Mediafax Foto-Razvan Chirita

 

Senatorul PSD Mircea Geoană afirmă că liberalii ar trebui să meargă singuri în alegeri, ci nu alături de social-democraţi, pentru a-şi da seama de valoarea lor reală. „Aceia care nu înţeleg să îşi respecte aliaţii de bună-credinţă nu merită respectul PSD”, a spus el.

Senatorul PSD Mircea Geoană a participat, la Buzău, la Forumul Naţional România Europeană 2014-2012, care a marcat startul precampaniei pentru alegerile europarlamentare, la eveniment luând parte aproximativ 800 de social-democrat din Bucureşti, Buzău, Prahova, Brăila, Galaţi, Caraş Severin, Satu Mare, Dâmboviţa şi Argeş.

În discursul său, Geoană l-a atacat pe liderul PNL, Crin Antonescu, lăsând să se înţeleagă că acesta nu este recunoscător PSD pentru susţinerea de care beneficiază.

"Ştiţi ce le spun eu liberalilor? Ieşiţi în ring şi măsuraţi-vă forţele cu cetătenii României şi o să vedeţi ce voturi primiţi şi ce voturi primim noi. Iar aceste minuscule formaţiuni din jurul lui Traian Basescu nu o să adune nici măcar cât sala asta, 700 de voturi. Eu sunt un om calm şi răbdator care are capacitatea să înţeleagă, dar atunci când Antonescu, aliatul nostru şi candidatul nostru la USL, cel puţin astăzi, spune că partidul nostru, aliatul său principal, care i-a acordat paritate în Guvern deşi suntem dublu în talie faţă de dânşii, vine şi spune că suntem un partid sovietic…. Noi, partid sovietic?", a spus Mircea Geoană.

El a catalogat drept inadmisibile criticile aduse PSD de către Crin Antonescu, spunând că "aceia care nu înţeleg să îşi respecte aliaţii de bună-credinţă nu merită respectul PSD".

"Nu poţi să îţi jigneşti aliaţii. Nu suntem un partid sovietic, dar cei care nu înţeleg să îşi respecte aliaţii de bună-credinţă atunci nu merită respectul nostru. Acest lucru trebuie spus mai clar. Si dacă vrea să stăm împreună şi vrea să se menţină la prezidenţiale, e necesar un singur lucru: respectaţi-vă partenerii pentru că şi noi vă respectăm pe dumneavoastră. Şi mai e o temă pe care domnul Băsescu o spune acum: faptul că în turul doi ar vota cu Antonescu şi nu cu Victor Ponta.Vă mulţumim, domnule preşedinte. Să ştiţi că îi faceţi un mare bine lui Ponta că spuneţi că votaţi cu Antonescu", a adăugat senatorul PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri