Şeful Senatului, Teodor Meleşcanu caută sprijin la colegii săi din ALDE pentru refacerea grupului parlamentar, prin excluderea însă a lui Călin Popescu Tăriceanu.
O întâlnire în acest scop a avut loc în această dimineaţă în biroul lui Meleşcanu.
El a chemat mai mulţi parlamentari ALDE din Senat, pentru a-i convinge să facă un grup parlamentar. Concret, în acest sens, Meleşcanu are nevoie de încă şase parlamentari care au candidat pe listele ALDE la începutul legislaturii. Cei care i s-ar alătura nu ar mai putea face parte din ALDE.
Prin încercarea de a refacere a grupului parlamentar sub altă conducere, Meleşcanu îi dă încă o lovitură sub centură lui Călin Popescu Tăriceanu.
Citiţi şi:
Partidul lui Tăriceanu s-a desființat. Deocamdată în Parlament
Totodată, în această după-amiază, Călin Popescu Tăriceanu ar fi convocat o şedinţă de urgenţă la Parlament pentru a discuta cu liderii ALDE ce este de făcut în condiţiile în care partidul e lovit şi în Senat şi în camera Deputaţilor.
Și la Camera Deputaților demisionarii ALDE vor încerca să atragă alți colegi să formeze un nou grup.
Plenul Camerei Deputaților a luat act, miercuri, de desființarea grupului ALDE din Camera Deputaților. Președintele de ședință, Carmen Mihălcescu (PSD), a citit în plen demisiile a 5 deputați din grupul ALDE - Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă, Mihai Niță, Ștefan Băișanu, Marian Cucșa - și a spus că în acest condiții se constată că grupul ALDE nu mai are numărul minim necesar de 10 deputaţi aleşi pe lista partidului pentru a avea grup. Demisionarii nu au anunţat cum vor proceda în continuare, astfel că momentan rămân neafiliaţi.
Cei cinci deputaţi sunt contestatari ai lui Tăriceanu şi Chiţoiu în ALDE.