Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat marţi, referitor la mitingul românilor din străinătate anunţat pe 10 august în Piaţa Victoriei, că acesta este o chestiune normală, dar ar trebui să fie mai bine făcută organizarea unor astfel de manifestaţii, deoarece pot duce la “perturbarea traficului şi a atmosferei din România”, relatează News.ro.
De asemenea, ministrul a spus că nu înţelege care este obiectivul manifestaţiei, dat fiind faptul că este vorba despre românii din diaspora, care “ar fi normal să protesteze pentru serviciile consulare”.
“Din punctul nostru de vedere, fiecare cetăţean român, fie că trăieşte în România sau în străinătate, are dreptul să îţi exprime opiniile, să protesteze. Este o chestiune normală. Singurul lucru care ar trebui să fie mai bine făcut ar trebui să îl reprezinte organizarea unor asemenea acţiuni de tip stradal, care pot conduce la perturbarea traficului şi la perturbarea atmosferei din România”, a declarat Teodor Meleşcanu, într-o conferinţă de presă.
Ministrul a mai afirmat că nu înţelege obiectivul protestului, mai ales că este vorba de românii din diaspora, care “ar fi normal să protesteze pentru serviciile consulare”.
Citiţi şi: Diaspora. Ce poate face şi ce nu i se poate cere
De asemenea, el a spus că speră ca mitingul să se desfăşoare în condiţii normale şi civilizate.
“Nu înţeleg foarte bine care este obiectivul protestului, având în vedere că sunt cei din diaspora. Dacă sunt cei din diaspora, ar fi normal să protesteze pentru serviciile consulare sau lipsa de servicii consulare, dar, în rest, e mai greu să înţeleg care va fi obiectivul principal al acestei manifestaţii. Sper ca şi până acum să se desfăşoare în condiţii normale, civilizate, fără violenţe, pentru că, aşa cum vă spuneam, există acest drept la liberul protest, fără ca însă să îi afecteze şi pe ceilalţi”, a adăugat ministrul de Externe.
Românii din diaspora, din ţări precum Italia, Marea Britanie, Spania sau Germania, s-au mobilizat pe Facebook şi au anunţat că vor organiza un miting antiguvernamental în 10 august, în Piaţa Victoriei din Capitală.