Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, spune că PSD nu va susţine niciodată un guvern minoritar PNL şi că nu ar fi „o catastrofă” dacă în România s-ar organiza alegeri anticipate.
El a spus din nou că PSD este cel mai mare partid din România și că „a câştigat alegerile parlamentare din 2020”.
„Mă vedeţi, cumva, pe mine, pe Paul Stănescu, Alfred Simonis, Sorin Grindeanu că vom susţine vreodată să rămână doamna Turcan, domnul Cîţu, într-un guvern minoritar? Eu vă spun că nu. Când avem o Românie normală - aşa a promis-o domnul Iohannis - şi încalci spiritul Constituţiei şi iei dreptul celor care au câştigat alegerile de a face propunerea de prim-ministru, trebuie să-ţi asumi şi consecinţele. Nu cred că este o catastrofă, pentru prima oară în România, după 30 de ani, să avem şi alegeri anticipate. Sunt în Bulgaria (anticipate - n.r.). Oricum, PNRR trebuie renegociat, sunt o mulţime de ordonanţe de urgenţă care trebuie aduse în Parlament şi modificate”, a spus Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Președintele PSD a mai adăugat că formaţiunea sa nu este angrenată într-un joc politic care priveşte alt partid, referindu-se la PNL.
„Pe noi ne interesează soarta românilor. Nu ne interesează nici cine va câştiga şefia PNL, pentru că oricare dintre ei (Ludovic Orban sau Florin Cîţu - n.r.) câştigă, este la fel de dăunător pentru România şi fiecare şi-a demonstrat capacitatea administrativă, pentru că unul dintre ei este premier, iar celălalt a fost premier şi vedeţi ce se întâmplă. (...) Nu suntem ipocriţi, ne asumăm trecutul, importantă este capacitatea noastră de a schimba viitorul, dar nu o putem face singuri decât împreună cu românii”, a spus Ciolacu.
Editor : Monica Bonea