Video Maia Sandu, discurs în Parlamentul României: Suntem cu toții în pericol, Rusia nu are reguli. Niciun stat nu poate rezista singur

Data actualizării: Data publicării:
maia sandu in parlament
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut un discurs în Parlamentul României. FOTO: INQUAM Photos - George Călin

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut un discurs în Parlamentul României, unde a atras atenția că pentru Rusia nu există nici limite, nici reguli, așa că "cu toții suntem în pericol". "Dacă prin curajul și dragostea lor de neam ucrainenii nu țineau piept Federației Ruse, unde mergea Rusia? Spre Nistru, spre Prut?", a spus Maia Sandu. Ea a subliniat că cetățenii țării sale își doresc să facă parte din familia europeană și să aibă șansa unei vieți în libertate și pace.

"Pentru mine, în aceste vremuri, e o imensă responsabilitate, voi face tot ce pot ca Republica Moldova să fie de partea bună a istoriei, ca oamenii să trăiască în pace, liberi și demni la ei acasă.

Sunt onorată să fiu azi aici și să pot mulțumi României.

Ne dorim cu ardoare să fim parte din marea familie europeană. Trei decenii  am stagnat într-o zonă gri. Cetățenii noștri nu mai vor să trăiască în zona gri, fără șansa unei vieți normale, o viață normală așa cum au văzut în țări europene.

Vrem să fim o zonă a libertății și a păcii, apreciem ajutorul și știm să ne facem datoria de cetățeni europeni. Moldova deja contribuie la o Europă mai puternică și mai unită, participând efectiv la gestionarea efectelor războiului.

Azi, cetățenii noștri trăiesc cu îngrijorare pentru viitorul copiilor lor.

Rusia a pornit un război pentru că a crezut că i se permite orice.

Dacă prin curajul și dragostea lor de neam ucrainenii nu țineau piept Federației Ruse, unde mergea Rusia? Spre Nistru, spre Prut? Asta arată că suntem cu toții în pericol pentru că pentru Rusia nu există nici reguli, nici limite, niciun stat nu poate rezistă singur unei astfel de agresiuni.

Ucraina nu ar fi reușit de una singură, Rusia a sperat că va fi singură, dar lumea liberă a venit în ajutorul Ucrainei.

Moldova s-a alăturat eforturilor de ajutor ale lumii libere, am făcut față unor provocări de care statul nostru nu era pregătit dar ne-am solidarizat pentru pace. Deși avem cele mai mici venituri din Europa, oamenii noștri au deschis ușile și inimile când a fost nevoie.

În acest vremuri tragice, ne bazăm pe lumea liberă, ca în viitor lumea liberă să se bazeze pe Republica Moldova, ca garant al păcii și al securității. Pentru asta au luptat sincer oamenii liberi și curajoși ai acestui pământ, oameni de valoare care își îndeplinesc datoria, care muncesc onest, care vor să fie respectați la ei acasă, care spun "vă rog" și "mulțumesc". Azi, în numele Republicii Moldova, vă spun "mulțumesc" și în numele tuturor cetățenilor noștri "vă rog".

Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape și vă rog să ne rămâneți aproape, ca cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului să trăiască în pace într-o casă comună europeană, să trăim mai puternici în democrație, iar Prutul să unească drumuri, afaceri, teatre, cinematografe, școli, inovații, valori, oameni", a declarat Maia Sandu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...