Potrivit Agerpres, s-au înregistrat plusuri în ceea ce priveşte statul de drept, reforma, eficienţa şi responsabilizarea sistemului judiciar, precum şi la combaterea corupţiei.
Invitat la emisiunea „Imparţial” de la Digi24, premierul Victor Ponta a declarat că în raportul preliminar accentul a fost pus mai ales pe numirile recente din justiţie, dar şi pe rezultatele obţinute în lupta anticorupţie.
„Prezentarea în plen s-a referit destul de pe larg la România. S-a spus că s-au înregistrat progrese evidente în lupta anticorupţie, a fost lăudată numirea şefilor la parchete, procesul de pregătire de implementare a codurilor şi s-a atras atenţia că va rămâne comisia atentă pe procesul de modificare a Constituţiei. Pe toate punctele, cele şase ţări şi Olanda au spus că s-au făcut progrese şi că trebuie să se păstreze ritmul. Discuţia a fost mai lungă pe Bulgaria, dar asta nu e treaba noastră”, a spus Victor Ponta.