Ludovic Orban: „Un domn sărman a fost platit cu 3 lei de catre PSD ca sa pozeze cu un steag PNL”

Data publicării:
om al strazii

Președintele PNL Ludovic Orban reclamă, într-o postare pe Facebook, că PSD ar fi plătit cu 3 lei un om al străzii ca să pozeze cu un steag al liberalilor și cu o pancartă pe care era afișat mesajul „#administrațialiberală”.

„Mi-a trimis cineva mai devreme acest articol cu un domn sarman, pe numele său Daniel, care a fost plătit cu 3 lei de către PSD ca să pozeze cu un steag PNL și o pancartă cu mesajul #administrațialiberală.

Mă întreb oare ce o fi fost în capul lor? Să exploatezi săracia unui om ca să obții ce? Să arăți ce? Că o poză cu acest domn ținând în mână steagul PNL ar fi ceva rău?

Dragă Daniel, îmi cer eu scuze pentru nemernicia lor. Vreau să îți mulțumesc pentru că ai ținut steagul nostru și te asigur că, atunci când va câștiga alegerile, PNL te va reprezenta și pe tine”, a scris Ludovic Orban.

Imaginea cu omul străzii fotografiat cu steagul PNL ar fi fost distribuită masiv pe paginile PSD de pe rețelele de socializare. Bărbatul a povestit pentru Jurnal de Craiova că a primit 3 lei pentru a se fotografia astfel: „Mi-a dat balonul și cu steagul ăla .. mi-a dat și 3 lei ca să fac poze cu ele”.

 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri