Ludovic Orban, la Digi24: Am asistat la o tentativă clară de a fi redus la tăcere președintele. Acum o dau la întors

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban_fb
Foto: Facebook / Ludovic Orban

Președintele PNL, Ludovic Orban, a vorbit la Digi24 despre proiectul de ordonanță de urgență urgență de modificare a legii referendumului, care, în opinia sa vizează „reducerea la tăcere a președintelui României”. El a comentat și reacția șefului AEP, potrivit căruia șeful statului nu e vizat de această ordonanță: „Acum o dau la întors”.

Formularea e foarte clară în proiectul de ordonanță care interezice autorităților publice - asta e sintagma folosită, să se implice în referendum. Ei acum o sau la întors prin vocea lui Mitulețu. Am asistat la o tentativă clară de a fi redus la tăcere președintele României.

În recomandarea Comisiei de la Veneția se face referire la autoritățile administrației publice, asta e singtagma folosită. În proiectul de ordonanță se vorbește de autoritățile publice, la care intră și președintele României”, a spus Ludovic Orban la emisiunea 24/7.

Gândiți-vă, dacă ăștia sunt în stare să se gândească că ar putea să cenzurere exprimarea publică a președintelui României, mâine o să ne oblige pe toți să vorbim după dictare după ce zice Liviu Dragnea sau Anca Alexandrescu”, a spus Ludovic Orban.

În opinia sa, proiectul de ordonanță este „o inepție neconstituțională” și o „grosolană încălcare a dreptului la exprimare”.

Cu siguranță nu o să îndrăznească să-i dea amendă președintelui, dar arată că ei, în laboratoarele lor, în mințile lor bolnave, își imaginează că pot să închidă gura și președintelui României”, a adăugat Ludovic Orban.

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, este introdus un nou alineat al articolului 30 din Legea referendumului prin care se precizează: „Autorităţile publice au obligaţia de fi neutre şi imparţiale în raport cu obiectul referendumului, fiindu-le interzis în campania pentru referendum să se pronunţe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului”.

PNL arată că, potrivit Constituției, instituția Președintelui României este menționată la Titlul III (Autorități publice), Capitolul 2.

În susținerea acestei reglementări, proiectul de Ordonanță de Urgență invocă, în fals, Codul de bune practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneția, care face referire la neutralitatea „autorităților administrației publice”, și nu la actorii instituționali care declanșează referendumul. În mod firesc, Comisia de la Veneția se raportează la administrația publică întrucât aceasta este cea care se ocupă de organizarea și desfășurarea referendumului – în cazul României, Guvernul și celelalte organe ale administrației publice implicate în organizarea scrutinului”, a spus liderul PNL.

Preşedintele Klaus Iohannis poate participa la campanie şi poate promova referendumul naţional consultativ cu privire la probleme de interes naţional, a spus, pe de altă parte preşedintele AEP, Florin Mituleţu-Buică.

Nu există nicio interdicţie în niciun act normativ că preşedintele nu poate participa în campanie şi promova acel referendum. Este interpretat greşit un alineat (din legislaţie-n.r.) cu privire la autorităţile publice - interdicţia aceea se referă ca şi în codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia cu privire în principal la autorităţile administraţiei publice”, a spus preşedintele AEP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri