Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, înainte de ședința Biroului Permanent Național, că premierul Cîţu nu a întrebat pe nimeni atunci când l-a remaniat pe ministrul Stelian Ion, motiv pentru care nu se așteaptă să fie consultat cu privire la deciziile luate în interiorul partidului.
"Premierul Cîţu nu a întrebat pe nimeni când l-a remaniat pe Stelian Ion. Nu văd de ce să mă întrebe pe mine sau să ceară acordul partidului, când s-a comportat într-un mod în care nu a consultat preşedintele partidului. V-am spus că eu am fost informat, printr-un sms, cu două minute înainte de declaraţia făcută de premier despre revocarea din funcţie a ministrului Stelian Ion", a afirmat Ludovic Orban, vineri, la Parlament.
Întrebat dacă există posibilitatea ca unii parlamentari din PNL să voteze o moțiunea de cenzură, Orban a amintit că a precizat deja în repetate rânduri că nu va permite ca acest lucru să se întâmple, cât timp va fi la conducerea formațiunii.
"Atât timp cât sunt preşedintele PNL, nu voi permite niciunui parlamentar PNL să voteze o moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de PNL", a spus Orban.
La întrebarea pusă de jurnaliști, dacă premierul Florin Cîţu ar trebui să demisioneze, Ludovic Orban a răspuns: "Întrebaţi-l pe dânsul. Din moment ce v-am spus că nu voi îngădui vreunui parlamentar al PNL să voteze moţiunea de cenzură. Normal că îl sprijin că e premierul care reprezintă PNL”.
Şedinţa BPN a PNL a început la ora 12.00, în prezenţa premierului Florin Cîţu şi a preşedintelui PNL Ludovic Orban.
Citește și: Cîțu: A negocia cu PSD înseamnă a negocia împotriva poporului român. Soluția e în discuțiile din coaliție
Editor : A.A.