Liviu Pop: Am avut miniștri ai educației care vorbeau frumos și n-au făcut nimic

Data actualizării: Data publicării:
liviu pop digi

Fostul ministru al educației, Liviu Pop, el însuși arătat cu degetul de multe ori pentru greșelile de gramatică pe care le face, nu pare deranjat de faptul că succesorul său în funcție, Valentin Popa, pare să continue această „tradiție” nefericită. Liviu Pop mizează pe pragmatism și spune că faptele contează. Iar în privința declarațiilor controversate despre plagiate, făcute de actualul deținător al portofoliului educației, Liviu Pop spune că au fost rupte din context și că Valentin Popa este, de fapt, un luptător antiplagiat. În discuția pe care fostul ministru Liviu Pop a avut-o cu reporterul Digi24 s-au strecurat din nou, însă, greșeli gramaticale și exprimări defectuoase. Iată:

„Din punctul meu de vedere contează faptele, nu vorbele. Am avut miniștri ai educației care vorbeau foarte frumos și n-au făcut nimic. Am avut miniștri ai culturii care vorbeau foarte frumos și privatizau edituri din pixul ministrului. Cred că în actualul guvern - și-n toate guvernele - important este, pentru România, indiferent de sistemul la care ne referim - de educație, sanitar sau administrativ - sunt importante faptele. Suntem în momentul în care e nevoie de mai multe fapte în sistemul de guvernare”, a spus fostul ministru al educației, Liviu Pop.

Reporter: „Pamblici”, domnule ministru, la inaugurarea unor toalete în unități de învățământ? 

Liviu Pop: Este un regionalism, ca și „jeruntele” de la mine din Vișeul de Jos, dar unii înțeleg genunchi, alții gerunte. Fiecare are greșelile, poate, influențate, datorate (sic! - n.r.), pardon, mediului rural în care au trăit. Nu vreau să comentez și n-o să comentez niciodată greșelile nici a (sic! - n.r.) domnului președinte Iohannis, nici a domnului fost președinte Băsescu, nici a domnului Donald Trump. Nu cred că asta este important în România. Poate peste 40 de ani, 50 de ani. Suntem mult prea în spate cu faptele în sistemul de educație ca să începem să comentăm lucrurile acestea. (...)

Eu susțin introducerea orei de gramatică în învățământul liceal, după cum avem nevoie de caligrafie în învățământul primar. Eu lupt foarte mult din punctul acesta de vedere. Folosim prea mult tehnologia în a scrie și atunci e nevoie și de caligrafie. Și de gramatică.

Reporter: Și plagiatele, ce facem cu plagiatele, că din nou devine o problemă?

Liviu Pop: Nu devin o problemă! Eu chiar ieri am fost în sediul Ministerului Educației când se lucra la acel ordin pe care dl ministru Popa l-a emis ieri (marți - n.r.) și îl felicit că a avut curajul să impună prin acest ordin un prim pas de etică și conduită la nivelul universităților.

Reporter: Și totuși, inițial a declarat că nici legea nu spune foarte clar...

Liviu Pop: Am discutat cu dânsul de când a fost nominalizat, am fost foarte mult în preajma dânsului și o să fiu în continuare, pentru că e normal să facem o predare a mandatului pe o perioadă mai lungă de timp... Declarația domniei sale a fost ruptă din context. Domnia sa a spus că astăzi, actuala lege permite ca, totuși, unora care au plagiat să câștige că n-au plagiat. Ca să traduc pe înțelesul fiecăruia: adică legea pe care judecă judecătorii acuzațiile acestea de plagiat are lacune din acest punct de vedere, adică oameni care au plagiat au câștigat în instanță ca și cum n-ar fi plagiat. Despre asta era vorba. Ruptă din consens (sic! - n.r.), s-a rostogolit o știre, din punctul meu de vedere, falsă, când știam de demersul acesta al domniei sale de a lupta cu plagiatorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic