Liviu Dragnea, după excluderea lui Valeriu Zgonea: E o zi tristă. Am sperat să nu se ajungă aici
Data publicării:
„Am sperat să nu se ajungă aici. Chiar astăzi, înainte de ședință, am avut discuții cu mare parte din membrii Comitetului Executiv și i-am îndemnat la o soluție moderată”, a spus Liviu Dragnea.
El a adăugat că poziția colegilor săi a fost „destul de tranșantă”, în urma discuțiilor pe care le-au avut cu membri de partid sau cu simpli alegători.
Mai mult, Liviu Dragnea spune că a ieșit din sală în momentul în care s-a discutat situația lui Valeriu Zgonea, pentru că „nu a vrut să-și influențeze” colegii.
În ceea ce privește președinția Camerei Deputaților, al cărei președinte este în acest moment Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea a spus că la primul Birou Permanent Național de după Paște va fi luată o decizie privind succesorul lui Zgonea.