Liderul PSD Neamț îi publică numărul lui Lucian Bode. Arsene: E un ministru transparent, nu-i așa?

Data publicării:
Ionel Arsene
Ionel Arsene. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, i-a făcut public, într-o postare pe Facebook, numărul de telefon al lui Lucian Bode, ministrul transporturilor. Liderul PSD Neamț este supărat că fostul șef al PDL Sălaj, pe care îl acuză că s-a „vopsit” în ministru liberal al Transporturilor, a găsit nereguli doar la un singur drum din întreaga țară și aceasta tocmai în județul Neamț.

„Guvernul Orban vrea izolarea Moldovei! Fostul șef al PDL Sălaj, vopsit acum în ministru liberal al Transporturilor, și-a ascuțit ghearele și dinții și mușcă din drumul de la Bicaz! Frustrat de dimensiunea investițiilor guvernului PSD în infrastructura județului Neamț, portocaliul Bode face ce a învățat de la primul său stăpân, Băsescu: mușcă și distruge!”, a scris Ionel Arsene, sâmbătă, pe Facebook.

Social-democratul a adăugat că „pitbull-ul” Lucian Bode, de la înălțimea funcției pe care o deține s-a aruncat asupra drumurilor din Neamț. Este vorba despre nereguli care s-ar fi descoperit la un drum din zona Bicaz. Arsene se întreabă dacă ministrul Transporturilor își dă seama cât de important pentru economie și turism este drumul respectiv din Neamț.

Liderul PSD Neamț îi acuză pe liberali că nu sunt oameni de stat, ci doar niște amatori care anunță tot felul de măsuri de austeritate și închiderea unor programe ale guvernelor PSD.

„Oameni buni, dacă era ceva în neregulă, liberalii asmuțeau în Neamț instituții ale legii, nu un câine care și-a vopsit blana! Dar scopul acestor băieți instalați la Palatul Victoria este perfid. Șeful lor cerea arestarea a cinci judecători de la CCR pentru o decizie luată cu majoritate! Așa vor ei să conducă țara, cu dosare penale și cătușe! Ei nu sunt oameni de stat, sunt niște amatori care, după ce au umflat raportul leu-euro, după ce anunță că închid programul Prima Casă și că nu știu cum vor fi aplicate legile salarizării și pensiilor (legi date de PSD pentru a crește veniturile românilor), vor izolarea regiunilor României. Iar Moldova, această sfântă bucată de țară, vitregită ani la rând din cauza politicii PNL-PDL, pare cea mai la îndemână. În accepțiunea PNL, o Românie cu statut de colonie nu are nevoie de drumuri!”, spune Arsene.

Ionel Arsene, care a fost trimis în judecată în 2018 într-un al doilea dosar de corupție, este considerat un apropiat al lui Liviu Dragnea și unul dintre cei mai influenți baroni ai partidului.  El îi somează pe liberali să nu fure banii pentru Neamț: „Îi somez public pe acești derbedei ai politicii să nu fure banii Neamțului! Îi anunț că indiferent de piedicile pe care le vor inventa, oricâte dosare penale vor dori să îmi deschidă, eu mă voi bate pentru nemțenii mei, pentru a dezvolta Neamțul și Moldova! P.S. - Dacă vreți să îi urați de sănătate dlui Lucian Bode, acesta este telefonul său. E un ministru transparent, nu-i așa?”, a conchis liderul PSD Neamț, însoțind postarea de o grafică în care figurează numele lui Lucian Bode, o fotografie a acestuia și numărul de telefon.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Reacția vine după ce ministrul Transporturilor Lucian Bode a anunțat că la nivelul unităților aflate în subordinea sau sub autoritatea instituției pe care o conduce au fost identificate mai multe deficiențe grave, potrivit unui comunicat de presă. Liberalul a spus că va comunica problemele organelor abilitate ale statului.

Bode a mai acuzat că președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, ar fi acordat unor apropiați ai săi contracte fără licitație în valoare de 81 milioane de euro, scrie Mediafax.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri