Ionel Arsene, trimis în judecată într-un al doilea dosar de corupție

Data actualizării: Data publicării:
Ionel Arsene la camasa si sacou elegant
Ionel Arsene a fost condamnat definitiv la închisoare pentru trafic de influență. Foto: Facebook

Fostul deputat PSD Ionel Arsene a fost trimis în judecată de procurorii DNA sub acuzația de trafic de influență. În februarie 2018, liderul local social-democrat a mai fost trimis în fața instanței, în stare de arest preventiv, pentru două infracțiuni de trafic de influență.

Potrivit anchetatorilor, în luna iunie 2015, Ionel Arsene, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unui primar de comună din jud. Neamț, de asemenea membru al PSD, a pretins de la un alt edil (martor în dosar), în schimbul atribuirii unui contract pentru construirea unei școli către firma administrată de soția acestuia din urmă, o parte din lucrări (cele de tâmplărie), care aveau să fie subcontractate unei societăți agreate de Arsene. 

„În temeiul acestei înțelegeri, ca urmare a influenței exercitate de Arsene Ionel asupra edilului, la data de 27 iulie 2015, a fost încheiat contractul de execuție lucrări, cu obiectul de mai sus. Ulterior, la data de 09 octombrie 2015, societatea câștigătoare a contractului a subcontractat o parte din lucrările de tâmplărie firmei agreate de inculpat, fiind emisă în aceeași zi o factură fiscală în valoare de 150.000 lei (achitată la datele de 16.11.2015 și 07.03.2016 deși produsele de tâmplărie au fost livrate în lunile august și septembrie 2016)”, arată DNA, printr-un comunicat de presă. 

În februarie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Ionel Arsene, la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene PSD Neamț, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influență, în urma conexării a două dosare deschise pe numele său.

„În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală. Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari”, arăta DNA în februarie 2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa