Liberalii vor comasarea alegerilor locale și parlamentare din 2024: „Există într-o oarecare măsură și în Coaliție această discuție”

Data publicării:
stampila de vot la alegerile locale partiale
Alegeri locale 2024. Foto: Getty Images

Vicepreședintele PNL Virgil Guran spune că există discuții „într-o oarecare măsură” în coaliția de guvernare despre posibilitatea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare în 2024, având în vedere că turul de scrutin pentru aleșii locali a avut loc în septembrie 2020, decalat cu 3 luni față de termenul inițial, din cauza pandemiei.

Virgil Guran, vicepreședinte PNL, speră că liberalii și PSD vor ajunge la un acord pentru comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare în 2024. „Se va ajunge la o concluzie comună, este clar, nu numai în privința alegerilor, în general. Este absolut normal, suntem două partide diferite, fiecare cu gândirea lui”, a mai spus acesta la Digi24.

„Este cam greu, dacă nu le comasăm, ținând cont că alegerile pentru locale, parlamentare și prezidențiale trebuie să aibă loc începând chipurile din 28 septembrie, deci octombrie, noiembrie, decembrie, 3 rânduri de alegeri, iar la prezidențiale să fie și două tururi. Argumentul este clar că ar fi în primul rând de dată și de a putea să organizăm aceste alegeri în 3 luni.

Există într-o oarecare măsură și în coaliție această discuție, dar este adevărat că nu s-a ajuns la o concluzie comună. Se va ajunge”, susține Guran.

Întrebat dacă există discuții în coaliție despre ocolirea deciziei CCR din 2012 prin care comasarea alegerilor locale și parlamentare pe aceeași dată a fost declarată neconstituțională, liderul PNL a spus „să vedem dacă se va găsi o soluție sau o reglementare care să nu contravină Constituției”.

„Nu putem să trecem peste hotărârea CCR. Este totuși un caz special, pentru că acele hotărâri au fost date când alegerile locale erau în luna iunie, dat fiind faptul că am avut Covid-ul, a fost o situație specială care generează o decalare. Să vedem dacă, ținând cont de acest lucru, n-o să țină cont chiar și Curtea Constituțională în luare unei hotărâri”, a declarat deputatul PNL.

De cealaltă parte, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD, spune că social-democrații nu au discutat acest subiect „absolut deloc în forurile interne” dar că „există un anumit merit și anumite avantaje în ceea ce privește această idee când vorbim despre o economie la cheltuielile necesare organizării atâtor tururi de scrutin”.

„Trebuie să luăm în calcul și oboseala electoratului, pentru că chemi electoratul din octombrie până în decembrie de 4 ori la vot, e extrem de dificil, iar rata de participare a românilor să scadă foarte mult cu trecerea timpului. Dar, în același timp, sunt termene constituționale care trebuie respectate. Nu trebuie să încălcăm Constituția de dragul de a reduce anumite tipuri de cheltuieli.

E foarte dificil de împăcat termenele care sunt înscrise în Constituție vizavi de data alegerilor și momentul în care parlamentarii, de exemplu, trebuie să depună jurământul. Mandatul aleșilor locali ar trebui prelungit iar mandatul parlamentarilor ar trebui scurtat. Peste toate acestea se suprapune și alegerea președintelui României și nu cred că această coaliție își poate permite să se joace cu Constituția”, a mai spus social-democratul.

Ultimele alegeri locale din 2020 au fost decalate cu trei luni și au avut loc în septembrie, față de luna iunie planificată inițial, din cauza pandemiei de Covid-19.

CCR a decis în 2012 că organizarea alegerilor locale în aceeași perioadă cu cele parlamentare este neconstituțională. La vremea respectivă, Emil Boc ca premier și-a asumat răspunderea pe un proiect de lege care prevedea organizarea alegerilor locale și parlamentare la aceeași dată.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri