Legea salarizării, subiect de dispută între președinte și premier

Data publicării:
ponta basescu -Mediafax Foto-Ovidiu Micsik

Acum trei ani, cabinetul Boc a definitivat legea unică a salarizării, care a şi fost publicată în Monitorul Oficial, dar nu s-a aplicat niciodată, pentru că nu au fost bani la buget. În urmă cu două luni, premierul în funcţie a anunţat că s-a început lucrul la o nouă lege a salarizării.

Legea Guvernului Boc, pe lângă faptul că a fost o prostie, din fericire nici nu s-a prea aplicat. Deci nu există în acest moment o salarizare unitară, există un haos general. Şi ştiţi foarte bine, salarizarea în domeniul administraţiei publice reprezintă unul din obiectivele toamnei parlamentare”, a spus Victor Ponta.

În replică, Traian Băsescu consideră că varianta propusă de guvernarea Boc are avizul experţilor pentru a intra în vigoare.

„Trebuie pusă în aplicare legea salarizării care a fost lucrată împreună cu Banca Mondială şi care are nişte criterii care în timp vor duce la raportul de 1 la 5 între salariul cel mai mic şi salariul cel mai mare”, a explicat președintele.

De fapt, legea cadru redactată în 2010 stabilea un raport între salariul de bază minim şi cel maxim de 1 la 15. Salariul minim pornea la acea vreme de la 600 de lei. Noul proiect în lucru vizează din start un raport de 1 la 5 între cel mai mic şi cel mai mare salariu, pornind de la 800 de lei. Dar mai există o diferenţă: pe lângă salariul de bază, bugetarii vor primi şi o sumă care va varia în funcţie de performanţa profesională individuală.

În vechea lege, un prefect era încadrat cu un coeficient de ierarhizare de 9 puncte și ar fi trebuit să primească un salariu lunar de 5.400 de lei. Pe acelaşi algoritm, un consilier debutant urma să primească în mână 1.062 de lei. Diferenţa dintre coeficienţii de ierarhizare a celor doi era mai mare de 7 puncte.

În noua lege a salarizării, care va fi gata în toamnă, diferenţa maximă va fi de 5 puncte. Asta înseamnă că vor scădea salariile mari şi vor fi majorate cele mici.

Citiți și:

Guvernul a refuzat includerea unui consultant internaţional în elaborarea legii salarizării unitare. Mariana Câmpeanu: „Ni s-a spus că ne putem descurca şi singuri”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...