La Famiglia. Rețeaua de rude și protejate pe care guvernul ar trebui s-o restructureze, dar greu de crezut c-o va face

Cristian Șuțu Data actualizării: Data publicării:
Reforma bugetară promisă de Marcel Ciolacu ar trebui să fie despre reducerea numărului de angajați la stat. Se va face asta sau nu? Nu știm. Ce știm sigur e că rețeaua de angajați la stat e plină de rudele și de protejatele politicienilor din România. Își vor da ei afară nevestele, frații, nepoatele sau amantele din instituțiile statului? Iarăși nu știm. Ce știm sigur, de asemenea, e că foarte mulți politicieni de la vârful partidelor aflate la guvernare și-au distribuit apropiații în posturi sigure, la stat. Iar exemplele încep cu însuși Marcel Ciolacu, șeful PSD și al Guvernului României.
1.283.205 de angajați la stat. Atât au reușit PSD și PNL să adune în ultimii ani de guvernare. Foto: facebook Marcel Ciolacu

Arborele genealogic al familiei politicianului din România se întinde prin toate instituțiile statului român. Oriunde deschizi o declarație publică de avere vei descoperi un soț cu o soție angajată la stat. Din păcate, declarațiile de avere nu-i obligă pe demnitari să-și declare și celelalte rude sau amantele angajate în administrație. Reforma aparatului bugetar anunțată de premierul Marcel Ciolacu ar trebui să înceapă de aici. 

Probabil cea mai gravă problemă a României este astăzi cea a uriașului deficit bugetar. Explicat în termenii cei mai simpli, deficitul bugetar e atunci când un guvern cheltuie mai mult decât încasează. Cum s-a ajuns aici? Explicațiile sunt numeroase, însă una dintre cele mai des întâlnite vorbește despre angajările la stat, număr care crește an de an. Sunt mult prea mulți angajați la stat. Premierul României confirmă existența acestei probleme și anunță “prima reformă reală în sistemul bugetar". Să-l ascultăm pe Marcel Ciolacu vorbind săptămâna trecută în fața Parlamentului: “Oprirea risipei bugetare a fost primul obiectiv de la care s-a plecat atunci când am pornit această reformă fiscală. Şi, iată, astăzi, vin în faţa dumneavoastră cu cea mai ambiţioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluţie! O reformă promisă de atâtea ori, dar pe care o face acum un premier social – democrat”. 

Reforma bugetară promisă de Marcel Ciolacu ar trebui să fie despre reducerea numărului de angajați la stat. Se va face asta sau nu? Nu știm. Ce știm sigur e că rețeaua de angajați la stat e plină de rudele și de protejatele politicienilor din România. Își vor da ei afară nevestele, frații, nepoatele sau amantele din instituțiile statului? Iarăși nu știm. Ce știm sigur, de asemenea, e că foarte mulți politicieni de la vârful partidelor aflate la guvernare și-au distribuit apropiații în posturi sigure, la stat. Iar exemplele încep cu însuși Marcel Ciolacu, șeful PSD și al Guvernului României.

Nepoata lui Ciolacu

Marcel Ciolacu are o nepoată. Pe numele ei, Andreea Ciolacu. Inițial, prin anul 2017, pe când actualul politician era doar un simplu deputat de Buzău, Andreea era angajată ca secretară la una din firmele lui Marcel Ciolacu, SC ALCOM SRL. Profilul firmei: consultanță în afaceri și management. În 2018, Andreea rămâne secretară la firma lui Ciolacu, dar prinde și un post de consilier parlamentar, ba chiar și un al doilea post călduț la stat, anume de consilier la cabinetul unui secretar de stat din Ministerul Culturii. În anul 2020 o găsim angajată la ARCUB, Centrul Cultural al Municipiului București, o instituție în subordinea Primăriei București condusă la acea dată de Sorin Oprescu (fost PSD). În 2021, Andreea e din nou consilier la ARCUB, dar primăria e acum condusă de Gabriela Firea (PSD). Din 2022, Andreea Ciolacu se mută într-un alt post la stat: consilier la Institutul Cultural Român, funcție care o păstrează și în prezent. De anul acesta, Andreea își mărește veniturile salariale de la stat cu încă un post la stat: specialist în dezvoltare organizațională la Societatea Română de Radiodifuziune. ”Andreea se numeşte nepoata mea şi nu m-a dus capul să o pun nici şefă la aeroport, nici manager de spital. Andreea, nepoata mea, în afară că e nepoata mea şi consider că e un copil deosebit, a terminat Regia – artă fotografică cu nota 10. Cred că o zonă cum este ICR este tocmai potrivită stilului ei şi felului ei de a fi. Este o artistă”, a explicat Marcel Ciolacu, atunci când a fost întrebat despre nepoata ei.  

O altă rudă a premierului Ciolacu, vorbim aici despre nepotul Cristian Mihai Ciolacu, a fost numit în 2015 într-un post de consilier personal la Ministerul Afacerilor Europene, condus pe atunci pe Orlando Teodorescu, fost coleg de partid al actualului lider PSD. Ulterior, nepotul a intrat în afaceri. Economedia.ro a relatat recent că două firme deținute în proporție de 50% de către Cristian Mihai Ciolacu au aplicat pentru ajutor de stat de 111 milioane de lei pentru producția de energie fotovoltaică, bani alocați prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  „Nu au nicio limită! Și-au angajat toate rudele, coafezele, chelnerii și cioclii la vârful statului!”, scis Marcel Ciolacu pe pagina sa de facebook în 2 iunie 2020, vorbind despre liberali. 

Familia lui Stănescu

Paul Stănescu este secretar general al PSD și unul dintre cei mai influenți lideri ai partidului. E azi senator, dar a fost viceprim-ministru, a fost ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost și președinte CJ Olt. Arborele genealogic al familiei lui Stănescu are multe ramuri în aparatul bugetar. Pe fratele său, Alexandru Stănescu, îl găsim de-a lungul timpului în diverse posturi la stat. Absolvent de mecanică agricolă, fratele liderului PSD primește un post bine remunerat la ANRE, agenția de reglementare în domeniul energiei. Își dă demisia de acolo, după ce se află de incompatibilitatea de pregătire, dar ulterior îl regăsim ca director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia. Pe soția lui Paul Stănescu, Marieta, o găsim în 2017, într-un post de consilier al Ministerul Educației, care vine să completeze venitul ei din pensie. Tatăl lui Paul Stănescu a fost primar de-o viață în localitatea Vișina, acolo unde întreaga familie Stănescu are numeroase proprietăți imobiliare și afaceri. Fostul CAP din Vișina se numește astăzi Agromec, firmă condusă la începutul anilor 90 de Paul Stănescu și controlată astăzi de fiul acestuia, Ștefan Alexandru. 

Paul Stănescu are și o fiică, Alina-Gabriela, care în 2019 era angajată pe un post de consilier la cabinetul lui Sorin Grindeanu, azi ministru, pe atunci președinte ANCOM. Alina Gabriela s-a căsătorit cu Marius Robert Modan, care a prins și el un post de șef serviciu la Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu salariu trecut la secret. Alina Gabriela, 27 de ani, este acum în concediu de creștere copil, locuiește cu soțul ei într-o vilă din Voluntari și au o avere de invidiat. La fel ca și tatăl ei. 

paul-stanescu
Paul Stănescu, liderul unui partid și al unei familii cu multe angajări la stat. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Familia lui Petre Daea

Fostul ministru al agriculturii Petre Daea, care a ocupat funcția până în luna iunie a acestui an, a reușit să-și convingă rudele să ocupe diverse funcții în aparatul bugetar. Spre exemplu, pe fiica sa cea mică, Dana Florentina, a pus-o într-o funcție de consilier la Ministerul Agriculturii, post pe care-l ocupă și astăzi, ea fiind în concediu maternal. Pe ginerele său, soțul Danei, îl regăsim la Agenția Națională pentru Zootehnie, instituție de stat în subordinea aceluiași Minister al Agriculturii. Soția lui Petre Daea ocupă funcția de director la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Inițial ea fusese angajată ca vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură. G4Media a relatat recent că și nora lui Petre Daea, Antonia Luchian, e consilier la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. 

Fiul premierului Dancilă

Viorica Dancilă a ocupat funcția de prim-ministru al României între ianuarie 2018 și noiembrie 2019. Exact după numirea în fruntea guvernului, fiul ei, Victor Florin Dăncilă, primește un post de consilier la Curtea de Conturi a României. Inițial, Victor Dăncilă lucra, ca și mama ei pe vremuri, la OMW Petrom. În 2019, lui Victor îi apare în declarația de avere și un ceas în valoare de 14.000 de euro. În prezent, Victor Dăncilă este în continuare consilier la Curtea de Conturi, iar venitul său anual este de 84878 de lei. “De multe ori mi-a spus că, pentru el, faptul că mama lui este premier, nu este un lucru foarte bun, pentru că de multe ori este izolat”, spunea Viorica Dăncilă despre fiul ei în 2020. 

Fiul vicepremierului Oprea

Fostul vicepremier și ministru de Interne Gabriel Oprea a reușit să-și angajeze fiul în 2019, pe când era senator al României, într-un post de consilier al Ministerul Agriculturii, condus de Petre Daea. G4Media a relatat atunci că juniorul nu prea venea la muncă și că dorința lui Gabriel Oprea era ca fiul său să se se maturizeze și să aibă un serviciu cu program. 

Fiul fostului vicepremier era un personaj cunoscut în cercurile mondene din București. Potrivit BN24.ro, Gabriel Oprea jr. a primit cadou de la tatăl său la împlinirea vârstei de 19 ani un autoturism Audi S7 Matrix de 100.000 de euro, dar și o vilă în cartierul Cotroceni. Fanatik.ro a relatat recent că Oprea jr. a debutat în lumea filmului, într-o producție în care joacă rolul unui politician corupt.

gabriel -oprea-jr
Gabriel Oprea jr a încercat fără succes să lucreze într-un birou la stat. Acum joacă într-un film rolul unui politician corupt. Sursa foto: facebook Gabriel Oprea Jr.

Fiul baronului Buzatu

Fiul lui baronului PSD de Vaslui Dumitru Buzatu și al senatoarei Gabriela Crețu, pe numele său Tudor Buzatu, a primit chiar de la tatăl său primul job în aparatul bugetar. El a condus Centrul de Afaceri Vaslui, o societate înființată de Consiliul Județean Vaslui și finanțată din bugetul instituției. Ulterior, în 2018, Tudor fost angajat în aparatul de lucru al vicepremierului de atunci, Ana Birchall. Timp de cinci ani, Tudor Buzatu a ocupat diverse posturi în guvern, ultima sa funcție fiind cea de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. 

Dumitru Buzatu, președinte al CJ Vaslui, a fost reținut recent de procurorii DNA după ce aceștia au organizat un flagrant în care liderul local PSD încasa 1,25 milioane de lei de la un om de afaceri și care ar fi reprezentat mită legată de un contract de reabilitare de drumuri publice. Imediat după reținerea tatălui său, Tudor Buzatu a demisionat din funcția de secretar de stat. 

Parlamentul rudelor

Instituțiiile statului român funcționează într-o bună măsură doar cu rude, protejați sau apropiați. Oriunde deschizi o secțiune de declarații de avere vei descoperi un soț sau o soție angajată la stat. Spre exemplu, la Camera Deputaților.

Vicepreședintele Vasile-Daniel Suciu (PSD), deputat de Bistrița și fost consilier județean, are soția angajată într-o funcție de consilier superior la Consiliul Județean Bistrița. 

Lucian Bode (PNL), vicepreședinte al Camerei Deputaților și fost ministru, a avut soția angajată, în vremea când era el ministru, pe un post de consilier la Ministerul Educației. 

Deputatul PSD Silviu Nicu Macovei, fost consilier județean la Iași, are soția angajată la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași din 2019. Post pe care-l ocupă și-n 2023, an în care mai găsește un post la stat: consilier parlamentar la Autoritatea Electorală Permanentă. 

Steluţa-Gustica Cătăniciu e la al treilea mandat de deputat în Parlamentul României, ea trecând pe la PNL, ALDE, ProRomânia și acum la PSD. Soțul ei, Marius Florin, era un simplu inginer în 2012, când Steluța Cătăniciu devenea deputată. Astăzi, soțul încasează pe lângă pensie și un salariu de director la Cluj al Societății de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica SA. Cu salariu trecut la secret. 

Deputatul PSD de Bacău Costel Dunava, aflat la al doilea mandat, după ce a trecut prin mai multe posturi la stat (consilier parlamentar, angajat la Hidroserv SA) a reușit să-și înscrie soția la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială Bacău și, mai nou, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bacău. 

În prima sa declarație de avere din 2017, deputatul Ionel Floroiu (PSD) trecea în dreptul soției faptul că ea era șomer. Un an mai târziu o regăsim pe Luminița Floroiu angajată pe post de contabil la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bacău, o structură în subordinea Consiliului Local Bacău. Între timp, Luminița Floroiu a ieșit la pensie, dar s-a reangajat la Departamentul Resurse Umane de la aceeași ADIB Bacău. Exemplele pot continua.

Deputatul PNL Tudor Polak are soția angajată la Autoritatea Electorală Permanentă. Deputatul este la rândul său fiul fostei președinte a PNL Vaslui, Simona Polak, ex-consilier județean al Vaslui și fosta șefă a CAJS Vaslui. Înainte de a ajunge deputat, Tudor Polak a fost secretar de stat la Ministerul Muncii. 

Soția deputatului PNL Mircea Roșca, Emilia, lucra inițial la BRD Comarnic. Dar soțul ei i-a făcut rost de un job mai călduț la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Prahova. Deputatul Roșca a fost acuzat de trafic de influență într-un dosar de corupție, dar anul acesta Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus încetarea procesului penal după ce faptele pentru care era acuzat s-au prescris.

Guvernul rudelor

Înainte să ajungă în guvern, Daniel George Surdu (PNL) era doar un simplu consilier județean la Caraș Severin. Soția lui era angajată pe atunci la două firme private. În viața lui Daniel Surdu  soarele răsare într-o bună zi din 2021 și ajunge secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, post pe care-l ocupă și azi. Cu acest prilej, în fișa postului soției mai apar, pe lângă joburile la privat, încă două joburi la stat: unul de de consilier asistent grad 3 la Agenția pentru IMM București și unul de tehnician resurse umane la Societatea Națională a Apelor Minerale. 

Un alt secretar de stat la Ministerul Dezvoltării este Stoica Marcel Alexandru (PSD). Care are și el o soție. Angajată inițial pe post de consilier în aparatul de lucru al Guvernului. În 2023 o regăsim angajată pe un post de consilier la Camera Deputaților, dar și într-unul de consilier la Curtea de Conturi. Alexandru Stoica este fiul fostului primar din Pănătău, Buzau, Nicolae Stoica și el a mai ocupat o funcție de subsecretar de stat în guvernul Grindeanu. 

La Ministerul Familiei o regăsim într-un post de secretar de stat pe Pârcălabu Domnica-Doina. A fost inițial șefă a Casei Naționale de Pensii, iar atât ea, cât și soțul ei sunt pensionari cu salarii la stat. De câțiva ani încoace, Gheorghe Pârcălabu, fost militar, a găsit un post plătit la Autoritatea Aeronautică Civilă, astfel că veniturile celor doi (pensii plus salarii) cumulează, potrivit ultimei declarații de avere, circa 25.000 lei lunar. 

Un post de secretar de stat la Ministerul Familiei i-a revenit liberalei Diana-Ștefana Baciuna. În anul 2020, pe când era doar un simplu consilier local la București, Diana Baciuna primea venituri doar din activitățile ei de consilier juridic la firme private. Ca și soțul ei, Mihai-Lucian Baciuna, consilier juridic. Trei ani mai târziu, declarația de avere a secretarului de stat ne arată că soțul ei este încasează acum venituri de la stat, mai exact de la Telecomunicații CFR, de la Compania Municipală Imobiliare București și de la Societatea Națională a Sării. 

Constantin și Mihaela Caragea sunt un cuplu care au schimbat în ultimii 12 ani mai multe joburi în numeroase ministere. Au încasat salarii de la Ministerul Finanțelor, de la Ministerul Afacerilor Europene, de la Ministerul Fondurilor Europene, de la Ministerul Dezvoltării, de la Ministerul Digitalizării. Astăzi, Mihaela Caragea este Director general adjunct la Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene, iar soțul ei, Constantin Caragea e e Secretar General la Ministerul Energiei. 

Consilieră în Guvern cu titlul de Miss World Next Top Model 

În 2017, pe când avea doar 23 de ani, Anamaria Babău era numită consilier personal al ministrului Sănătăţii de atunci, Florian Bodog. Apoi devinea consilieră a secretarului de stat Oana Pintilei, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, în 2018 ajungea director de cabinet al secretarului de stat Mihaela Voicilă, din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, iar în februarie 2019 era numită consilier în Ministerul Economiei. Timp de trei ani, tânăra Iolanda a completat 23 de declarații de avere și de interese la instituțiile statului român. Între acestea, o declarație de avere completată pentru numirea ei ca membru în Consiliul de Administrație la Șantierul Naval Mangalia, depusă în anul 2019, pe când avea doar 25 de ani. Un an târziu, tânăra Babău renunță la joburile la stat și începe să câștige mai multe concursuri de miss (Miss Europa 2021 – first runner up, Miss Elite World – Popularitate 2021, Miss World Next Top Model - 2022).

Și Sorin Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor, a fost prins cu o pasiune pentru tinere consiliere. Pe când avea doar 27 de ani, Cătălina Miriță, fostă Miss Buzău, completase deja șase declarații de avere sau de interese la instituțiile statului român. Toate în cadrul unei instituții conduse de Sorin Grindeanu, pe vremea când acesta conducea ANCOM. Grindeanu și consiliera sa Cătălina au fost în 2019 în Insulele Azore, pe bani publici, la o Plenară de comunicații poștale. Grindeanu nu a dorit să ofere explicații cu privire la această deplasare alături de o tânără de doar 24 de ani. 

Înainte să devină nevasta lui Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, Andra a lucrat mai întâi ca director de cabinet la un subsecretar de stat din Ministerul Dezvoltării, apoi ca director de cabinet la un secretar de stat din același minister. Ultima sa declarație de avere indică faptul că e angajată la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, pe post de vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat. Andra este fiica vitregă a lui Marcel Vela, senator PNL, fost ministru de Interne și șef PNL Caraș Severin. La nunta lor, Ionuț și Andra Stroe au primit ca dar de nuntă mai multe sume de bani: 176.200 euro, 286.800 lei, 14.200 dolari și 1000 franci elvețieni. 

Primăriile rudelor

Este aproape imposibil de găsit vreo primărie din România unde să nu găsești o lungă listă de rude angajate la stat. În cadrul aceleiași primării sau în alte instituții de stat. Să luăm, spre exemplu, Primăria orașului Buzău, condusă cândva de Marcel Ciolacu din postura de viceprimar. Actualul viceprimar al orașului este Ionuț Sorin Apostu (PSD). Soția acestuia, fost profesor de chimie, încasează, potrivit declarației de avere, venituri din funcția de consilier parlamentar la Autoritatea Electorală Permanentă, din cea de consilier superior la Direcția pentru Agricultură Juețeană Buzău și din cea de administrator la Conversim SA. 

Căpățînă Nicoleta-Mariana este șefa serviciului Buget Finanțe din Primăria Buzău, iar soțul ei este consilier. 

Lazăr Daniela Georgeta este șefa servicului de relații cu publicul, iar soțul ei, Sorin Lazăr este director la Registrul Comerțului Buzău. Exemplele pot continua la infinit cu oricare primărie din țara asta. 

Câți angajați la stat sunt în România

Pe pagina de web a Ministerului de Finanțe din România figurează că în iulie 2023 numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice era de 1.283.205. Aceeași sursă menționează că în anul 2018, numărul de posturi ocupate era de 1.193.421. Ceea ce înseamnă că în ultimii cinci ani numărul de angajați la stat a crescut cu 89.784 de persoane. Pentru a vizualiza mai bine aceste date, trebuie să vă spunem că populația totală a trei dintre cele mai mari orașe din județul Dâmbovița - Municipiul Târgoviște, orașele Moreni și Fieni - este mai mică decât această creștere a aparatului bugetar în ultimii cinci ani. Potrivit Ministerului de Finanțe, în 2023, cele mai multe angajări s-au făcut în administrația locală. Nu mai puțin de 3,934 de oameni s-au angajat doar în primele șase luni din anul acesta în primăriile din toată țara.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri