KM 0. Mihai Răzvan Ungureanu: „Crin Antonescu îmi dă senzația unui om disperat”

Data publicării:
09032013 20m 20ungureanu 20stanisoara-53929

Invitatul Elenei Vijulie la „Km0” de sâmbătă seara, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele partidului Forţa Civică, a comentat plecarea din PDL a lui Mihai Stănişoară, prim-vicepreşedinte al partidului şi lider al grupului parlamentar de la Camera Deputaţilor și implicațiile pe care acest transfer le are în interiorul PDL, dar și la nivelul PNL.

„E mâhnire ceea ce simt față de trecerea domnului Stănișoară la PNL, într-un moment greu pentru partidul al cărui membru a fost atâta vreme și am costatat acum câteva zile și constat și acum că trestia se apleacă mult prea mult în bătaia vântului în momentul în care se întâmplă așa ceva”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

„E trist! Un partid cum este PDL nu merită lăsat la greu, pentru că PDL trece în momentul de față prin momente grele, trebuie să recunoaștem”, este de părere senatorul.

„Mă simt, la nivel personal, înșelat”

„Dacă ar fi fost un simplu membru de partid, probabil că trecerea ar fi rămas neobservată. Vorbim însă de o personalitate a PDL, care a beneficiat enorm de pe urma apartenenței de partid, a ocupat funcții importante în administrația națională, a fost consilier prezidențial, pe probleme sensibile, a fost ministru al Apărării și această parte a biografiei l-a recomandat, presupun, pentru postul de consilier prezidențial, a fost un om în care s-a investit foarte multă încredere. Eu însumi mi-am pus încredere în domnul Stănișoară și mă simt, din punctul ăsta de vedere, la nivel personal, înșelat. A dorit să fie liderul grupului PDL la Camera Deputaților și i s-a oferit această șansă. E trist, e trist!”, a spus senatorul Mihai Răzvan Ungureanu.

„Un partid, orice partid, din viața democratică, în general, are nevoie de figuri credibile. Iar transferul unei persoane foarte importante într-o funcție cu un conținut vag, cea de vicepreședinte la PNL – PNL are o colecție de vicepreședinți – nu adaugă PNL-ului valoare. În schimb, adaugă un semn de întrebare: e cumva PNL disperat după absorbție de persoane care să aibă identitate politică? Domnul președinte al PNL, Crin Antonescu, îmi dă senzația unui om disperat, care vede că obiectivul candidaturii sale la președinție și eventual al victoriei la președinție se îndepărtează din ce în ce mai mult de domnia sa”, a comentat Mihai Răzvan Ungureanu.

Citiți și:

Ludovic Orban, despre primirea lui M. Stănișoară în PNL: Mi s-a făcut aproape greață

Prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară trece la liberali. Ce spune despre vechile sale declaraţii la adresa USL?

Crin Antonescu, iritat de reporterul Digi24: „Sunteţi foarte intransigent!”

Potrivit senatorului, un eveniment precum plecarea unui lider al partidului, respectiv a lui Mihai Stănişoară implică, pe de o parte, creșterea suspiciunii și pierderea încrederii, pe de altă parte, între cei care pot compune viitoarea conducere a PDL, și reprezintă un semnal că se pierde liantul care face ca un partid puternic să rămână puternic.

Șocul post-traumatic, după 9 decembrie limpede nu s-a consumat”, a conchis Mihai Răzvan Ungureanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este vârsta maximă până la care poți conduce în România? Ce prevede Codul Rutier
Digi FM
Ceasul purtat de Mark Zuckerberg a devenit viral. Cât costă și de ce este extrem de rar
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Cristian Tudor Popescu îi sugerează lui Iohannis ce să discute cu Trump. „Nu vreți și România?”
Newsweek
Se dau 3.000 lei în plus la pensie. Șeful Casei de Pensii spune care pensionari iau banii. Și cum?
Digi FM
Tudor Chirilă, convins de o prezentatoare TV să-și cumpere o casă veche pe lângă Sibiu. FOTO după...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...