Klaus Iohannis, un critic al premierului Ponta

Data publicării:
Klaus Iohannis-Mfax-3

Cu doar o zi înainte ca PNL să-l nominalizeze pentru funcţia de vicepremier, Klaus Iohannis comenta critic propunerea de înjumătăţire a creditelor: „Măsura nu mi se pare bună, nu a fost discutată în PNL. După părerea mea, nu va da rezultate decât în talk-show-uri, nu cred că este o măsură bună pentru oamenii care au venituri mici”.

Şi regionalizarea gândită de liderii PSD, Victor Ponta şi Liviu Dragnea, a fost contestată de Klaus Iohannis.

„Regionalizarea administrativă nu se poate face fără modificarea Constituției și de aceea am spus că nu vom avea regionalizare nici anul acesta, nici anul viitor. Eu îmi doresc regionalizarea, dar voi fi ultimul care face presiuni. Dacă facem repede, facem prost. Să discutăm de descentralizare fără să abordăm chestiunea sensibilă a sursei de finanțare nu mi se pare un procedeu bun", spunea Klaus Iohannis.

Prim-vicepreşedintele PNL l-a taxat pe premierul Victor Ponta şi la numirea procurorilor-şefi.

Nu au existat negocieri politice pentru posturile în justiţie. Primul ministru a informat USL despre propunerile pe care le va face şi le-a făcut. Noi nu ne-am declarat de acord cu ele, dar, cum prim-ministrul şi le-a asumat, am fost de acord să-şi asume întreg demersul", comenta Klaus Iohannis decizia premierului de a o numi pe Laura Codruţa Kovesi la conducerea DNA.

Şi pactul de coabitare semnat de Victor Ponta cu şeful statului a fost criticată de Klaus Iohannis.

„Înţelegem că primul-ministru doreşte să rezolve câteva treburi pe care domnia sa le consideră foarte importante pentru România şi din această categorie şi din această abordare face parte şi pactul de coabitare, pe care noi nu îl vedem cu ochi buni", declara, în urmă cu un an, prim-vicepreşedintele PNL.

Premierul Victor Ponta a declarat că îl doreşte pe Klaus Iohannis în echipa Guvernului, însă rămâne de discutat în USL funcţia acestuia în Cabinet.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
Ea în colanți, el la bustul gol. Cum și-au început Katy Perry și Orlando Bloom anul 2025: „V-am descoperit...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
O mamă din Ucraina, violată și torturată de 15 torționari ai lui Putin, a fost condamnată la 18 ani de...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, vești proaste despre pensii în 2025. Ce șanse sunt să mai crească? Și când?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025