Klaus Iohannis: Să distrugi instituții pentru a salva cariera unei persoane este inacceptabil

Data publicării:
IOHANNIS PONTA media-2

Foto: Mediafax FOTO

Plenul Camerei Deputaților a dezbătut și votat marți solicitarea procurorului general referitoare la formularea cererii de urmărire penală față de premierul Victor Ponta. Votul a fost unul negativ.

Principalele declarații ale președintelui:

Astăzi este o zi tristă pentru democrația din România, pentru milioanele de cetățeni care cred în valorile democratice. Să distrugi instituții și principii pentru a salva cariera unei persoane este inacceptabil într-o democrație.

Am văzut cu toții că procurorii DNA îl acuză pe premier de fapte penale. Am văzut, de asemenea, că premierul se declară nevinovat. Nici Parlamentul, nici eu, nici dumneavoastră nu putem stabili cine are dreptate. Singurii care sunt calificați să facă acest lucru sunt judecătorii. Dar, pentru asta, speța trebuie să ajungă în fața instanței.

Premierul a avut la dispoziție trei variante de reacție. Prima, cea mai onorabilă, ar fi fost demisia și să se pună la dispoziția justiției. A decis să nu o facă.

A doua variantă era să își convingă colegii din majoritatea parlamentară să încuviințeze urmărirea penală, să se pună la dispoziția procurorilor și a judecătorilor și să dovedească practic că este nevinovat. Dacă așa s-ar fi întâmplat, probabil nici nu l-aș fi suspendat din funcție și cu siguranță s-ar fi găsit modalități de judecare cu mare celeritate pentru a lămuri foarte repede problema. Premierul nu a avut curaj să facă acest lucru.

A ales a treia variantă, cea mai proastă. Domnul Ponta s-a folosit de influența pe care o are ca prim-ministru și a solicitat majorității parlamentare să nu încuviințeze urmărirea penală. Parlamentul a executat ordinul.

E o variantă foarte proastă, fiindcă acum domnul Ponta nu mai poate demonstra nimănui că a avut dreptate și, mult mai grav, se creează o imagine negativă despre România, despre democrația românească.

Dl. Ponta a ales să sacrifice interesul României pentru interesul propriu. E o zi tristă pentru România.

Ce să înțeleagă un cetățean simplu, că orice cetățean poate fi cercetat, dar prim-ministrul nu, pentru că dispune de o majoritate parlamentară? Ce să înțeleagă un ales local? Că el poate fi cercetat pentru conflict de interese, dar prim-ministrul nu, pentru că dispune de o majoritate parlamentară? Ce să înțeleagă un simplu parlamentar, că el poate fi cercetat pentru conflict de interese pentru că și-a angajat o rudă la cabinetul parlamentar, dar prim-ministrul nu, pentru că dispune de o majoritate parlamentară?

Ce să înțelegem de aici, că există două Românii, una a oamenilor simpli și alta a lui Victor Ponta?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este treaba cu Kosovo, rana deschisă în inima Balcanilor: ce ne spune...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”