Klaus Iohannis: România a intrat complet nepregătită în criza sanitară. PSD, principalul vinovat

Data publicării:
klaus iohannis declaratie
Klaus Iohannis îndeamnă românii să vină în număr cât mai mare la vot. Foto: presidency.ro

România a intrat complet nepregătită în criza sanitară, a susținut marţi preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei declarații de presă susținută la Palatul Cotroceni. Șeful statului a afirmat că PSD este principalul vinovat pentru acest dezastru.

"Să nu uităm niciun moment că, la trei decenii de la Revoluţia din 1989, România a intrat complet nepregătită într-o criză sanitară fără precedent. Partidul Social Democrat este principalul vinovat pentru acest dezastru şi acest lucru trebuie afirmat clar şi răspicat. Am datoria faţă de toţi românii, indiferent de opţiunile lor politice, să spun lucrurilor pe nume, pentru că miza este una uriaşă - destinul României de mâine", a spus Iohannis.

Șeful statului a susţinut că România a fost "puternic afectată ani la rând de corupţia şi incompetenţa guvernelor PSD care au blocat dezvoltarea, nu au investit în infrastructură şi au direcţionat fondurile publice în infrastructura de partid".

"Nicio reformă nu a fost dusă până la capăt, nicio reformă care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată de PSD. Adevăratele priorităţi au fost ignorate şi abandonate şi aşa ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore în sistemul medical, cu o infrastructură deficitară şi cu un sistem educaţional cu probleme critice. Clientelismul promovat la nivel de politică de stat şi indiferenţa faţă de problemele sistemice acute au dus România în punctul în care statul era în pericol să nu îşi mai poată îndeplini misiunea sa fundamentală: aceea de a proteja sănătatea şi drepturile cetăţenilor", a mai spus Iohannis.

Şeful statului a mai spus, în cadrul aceleiași declarații de presă, că în acest context "nefast", PNL şi-a asumat guvernarea, iar "mulţi alţii au preferat să nu se implice".

"Nu a fost deloc uşor, dar chiar şi cu un Guvern PNL minoritar, atacat din toate părţile şi fără susţinere parlamentară, multe lucruri s-au schimbat în bine", a menţionat Iohannis.

El a arătat că, pe parcursul acestui an, eforturile sale şi ale Guvernului PNL s-au concentrat în special pe combaterea epidemiei de COVID-19 şi pe diminuarea efectelor negative pe care aceasta le-a generat la nivel social, educaţional şi economic.

"Concomitent cu eforturile uriaşe pentru gestionarea epidemiei, cu resurse limitate aflate la dispoziţie, am demarat, într-un strâns parteneriat cu Guvernul, reforme importante care trebuie continuate şi aprofundate. În toate domeniile, deciziile se iau acum după consultarea experţilor şi a specialiştilor, avem o relaţie excelentă cu partenerii europeni, iar România a fost scoasă de pe lista ruşinii în care ne-a inclus PSD, cea a ţărilor cu probleme în ceea ce priveşte justiţia şi statul de drept. Am obţinut totodată cel mai mare pachet de finanţare europeană din istorie, fonduri care vor pune în mişcare motorul reconstrucţiei României şi ne vor permite să ieşim cât mai repede din criza economică, să dezvoltăm consistent infrastructura şi toate marile sectoare publice", a precizat Iohannis.

Iohannis a susţinut că, în situaţia în care PSD s-ar fi aflat la putere, s-ar fi ajuns la o "catastrofa sanitară", adăugând că guvernarea pesedistă a "eşuat lamentabil pe toate planurile şi în condiţii normale".

Preşedintele Iohannis a subliniat că votul din 6 decembrie este esenţial, motivând că "România nu îşi mai poate permite încă un ciclu electoral de subdezvoltare".

"Prea multe generaţii au fost de sacrificiu şi de prea multe ori sacrificiile şi răbdarea oamenilor au fost în zadar. PSD a demonstrat că nu este capabil să se schimbe. În ciuda încercărilor de a-şi cosmetiza imaginea, rămâne aceeaşi formaţiune retrogradă, a baronilor roşii, tributară unui mod de a face politică pe care cetăţenii nu îl mai tolerează şi nu şi-l mai doresc. Ce dovadă mai bună a faptului că PSD nu a înţeles nimic şi că acţionează strict în interes de partid decât permanenta subminare din Parlament a oricărui efort al Guvernului de a ţine sub control pandemia? Cum poate fi catalogată altfel decât cinică şi iresponsabilă atitudinea pesedistă de a împovăra peste putinţă bugetul statului cu tot felul de pomeni electorale, deşi parlamentarii PSD ştiu foarte bine că pur şi simplu nu sunt bani pentru astfel de măsuri? Sau un alt exemplu relevant: în timp ce românii şi Guvernul se luptă cu pandemia şi cu efectele economice ale acesteia, pesediştii tot încearcă să treacă scutiri de taxe pentru domenii cum este cel al cazinourilor şi al jocurilor de noroc. Aşa acţionează în Parlament un partid nociv, care numai la beneficiul şi la nevoile oamenilor nu se gândeşte! Ei bine, acest lucru trebuie să înceteze!", a conchis Iohannis.

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...